Va fi stins iluminatul public în Piaţa Unirii, pe podurile Decebal, Tinereţii şi Traian. Primăria Timişoara va participa astfel la evenimentul „Earth Hour”, alături de oameni şi instituţii din peste 5.000 de oraşe de pe întregul globul, promovând ideea de stingere a luminilor în clădirile publice şi private din municipiu.
Cu această ocazie, timişorenii sunt invitaţi, între orele 20.30-22.00, în Piaţa Unirii, la observaţii astronomice şi prezentări de instrumente astronomice. În măsura în care condiţiile meteo o vor permite, vor putea fi observate obiectele cereşti vizibile în această perioadă. Evenimentul va fi organizat de primărie împreună cu Observatorul Astronomic Timişoara, Universitatea de Vest şi astrocluburile locale Antares şi Altair.
„Mesajul Earth Hour este atât unul simbolic, de încurajare a simplului gest de a stinge lumina, în efortul global de a opri schimbarea climei pe planetă, cât şi unul practic, prin promovarea economisirii energiei prin mijloace simple atât la nivelul fiecărei familii, cât şi la nivelul companiilor şi instituţiilor”, spune viceprimarul Adrian Orza.
Şi la Iulius Mall Timişoara se vor stinge luminile. Între orele 20.30 şi 21.30, luminile ambientale din Curtea de Onoare, luminile arhitecturale din exteriorul mall-ului, siglele luminoase şi totemurile publicitare vor fi stinse. De asemenea, la Casa Studenţilor, în cadrul maratonului de teatru de 24 de ore, organizat de Teatrul Thespis cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, în acelaşi interval orar se se vor stinge reflectoarele şi va fi prezentat la lumina lumânărilor „Un spectacol ratat”, după textele lui Daniil Harms, un spectacol-lectură, şi vor avea loc jonglerii cu foc.
World Wide Fund for Nature (WWF) este organizaţia care a elaborat conceptul „Earth Hour” şi care coordonează campania la nivel global.
Citiți principiile noastre de moderare aici!