Conform MS, în aceasta perioadă, la centrele de transfuzii din ţară se prezintă cu 20-25% mai puţini donatori, faţă de media obişnuită. În Timiş se prezintă circa 80 de donatori pe zi.
Centrul de transfuzii din Timiş asigură nevoia de sânge pentru toate cazurile din toate spitalele din Timişoara şi din judeţ, dar, având în vedere numărul mare de pacienţi şi de spitale, cu cât este mai mult sânge, cu atât e mai bine. Şi totuşi sistemul sanitar se confruntă cu o acută lipsă de sânge. Ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu lansează un apel de solidaritate umană şi încurajează populaţia să donezep sânge.
Condiţiile pentru donarea de sânge sunt:
– vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani
– greutate peste 50 de kg.
– puls regulat, 60-100 bătăi pe minut
– tensiune arterială sistolică între 100 şi 180 mmHg
– să nu fi suferit în ultimele 6 luni intervenţii chirurgicale
– pentru femei: să nu fie însărcinate, în perioada de lăuzie, în perioada menstruală
– să nu fi consumat grăsimi sau băuturi alcoolice cu 48 de ore înaintea donării
– să nu fie sub tratament pentru diferite afecţiuni, respectiv hipertensiune, boli de inimă, boli renale, boli psihice, boli hepatice, boli endocrine
– donatorii să nu aibă sau să nu fi avut următoarele boli: TBC, sifilis, malarie, epilepsie şi alte boli neurologice, boli psihice, bruceloză, ulcer, diabet zaharat, boli de inimă, boli de piele (pzoriazis, vitiligo), miopie forte peste 6 dioptrii, cancer, hepatită de orice fel.
Centrul de transfuzie sanguină din Timișoara se află pe strada Martir Ciopec nr.1. telefoane: 0356/175711 si 0256/482271. Programul centrului de pe str. Martir Marius Ciopec este de la ora 8.00 la 12.00, de luni până vineri. Se donează 450 de mililitri de sânge. În urma unei donaţii veți primi șapte bonuri de masă, de nouă lei fiecare, o reducere de 50 la sută la abonamentul pe mijloacele de transport în comun, pe o lună, analize gratuite şi o zi liberă de la locul de muncă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!