Prezentă la Congresul Naţional de Medicina Familiei ce se desfăşoară la Timişoara în aceste zile, Asociaţia de Pacienţi cu Aritmii lansează timişorenilor o invitaţie inedită.
„Orice persoană care ştie că are probleme cardiovasculare, sau care are cunoscuţi cu astfel de probleme, se poate înscrie în asociaţie. A.P.A. A fost înfiinţată în 2011 din dorinţa de a informa publicul cu privire la aritmiile cardiace şi nu numai. În plus, Asociaţia de Pacienţi cu Aritmii începe o campania naţională “1 EURO = 1 PACIENT” de informare a tuturor celor care doresc să ştie mai multe despre inima lor şi să învingă, astfel, boala. Campania naţională de informare are ca obiectiv principal creşterea nivelului de conştientizare în rândul populaţiei, prin informarea a peste 100.000 persoane referitor la fibrilaţia atrială”, spun reprezentanţii asociaţiei.
“Fibrilaţia atrială reprezintă o povară semnificativă pentru sistemul de sănătate, lucru care rezultă, evident, din faptul că această aritmie frecventă (prima cauză de spitalizare pentru tulburări de ritm) creşte mortalitatea de două ori, în mod special prin temutul accident cerebral, de 5 ori mai fecvent la pacienţii cu fibrilaţie atrială decât la cei fără. În aceste condiţii, este un motiv de îngrijorare gradul scăzut de conştientizare între pacienţi, dar şi la nivelul sistemului de sănătate ”, spune prof. Gheorghe-Andrei Dan, şeful Clinicii Medicale Colentina, Directorul Registrului Naţional de Fibrilaţie Atrială.
Asociaţia de Pacienţi cu Aritmii a participat în anul 2011 la competiţia desfăşurată la nivel global, „1 Mission 1 Million” (O misiune, un milion), ce a constat într-un concurs de proiecte. Asociaţia a susţinut un proiect unic de educaţie pentru prevenirea accidentului vascular în fibrilaţia atrială. Proiectul a adunat numărul cel mai mare de voturi din partea publicului, câştigând astfel concursul şi obţinând finanţare pentru campania de informare “1 EURO = 1 PACIENT”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!