Toate acestea sunt prevăzute într-un nou proiect
de hotărâre pregătit de Direcţia de
Drumuri şi Transporturi a primăriei, care
urmează să intre în atenţia
consilierilor locali. Proiectul prevede montarea de
indicatoare rutiere de orientare cu denumirea străzii
şi numărul imobilului pe fiecare clădire
intabulată în Cartea Funciară din
Timişoara. Autorităţile motivează
aceaste măsuri pe care vor să le ia prin faptul
că numărul de construcţii a crescut, au fost
înfiinţate străzi noi sau multe dintre ele
au fost redenumite, dar s-au păstrat şi
plăcuţele cu vechile lor denumiri. Ordonanţa
de Urgenţă a Guvernului 195 din 2002, privind
circulaţia pe drumurile publice, cu modificările
şi completările ulterioare, spune că
autorităţile locale au atribuţii în a
lua măsuri pentru instalarea, aplicarea şi
întreţinerea mijloacelor de semnalizare
rutieră şi a echipamentelor destinate
siguranţei circulaţiei. Conform proiectului de
hotărâre indicatoarele trebuie însă
montate de către proprietari, care sunt şi
obligaţi să le
„întreţină”. De distribuirea
plăcuţelor se vor ocupa reprezentanţii
Direcţiei de Drumuri şi Transporturi, iar
proprietarii clădirilor le vor primi gratuit, prin
intermediul consiliilor consulative de cartier.
Proprietarul trebuie să monteză indicatorul cu
denumirea străzii şi pe cel cu numărul
în maxim o lună de la primirea lor, pentru
că altfel riscă sancţiuni. La fel şi
dacă nu asigură integritatea lor sau nu le pune
la loc vizibil pe imobil. Amenzile, în valoare de 150
de lei, vor fi aplicate de poliţiştii comunitari
şi de consilierii Serviciului Reglementări
Transporturi Urbane în cazul în care proiectul
va fi aprobat de aleşi şi va deveni
hotărâre de consiliu local.
Timişorenii sunt obligaţi să pună... indicatoare rutiere pe imobile!
Primăria Timişoara vrea să amendeze cu 150
de lei proprietarii care... nu asigură integritatea
indicatoarelor rutiere de orientare cu denumirea
străzii şi a celor cu numărul imobilului. La
fel în cazul proprietarilor care nu
afişează indicatoarele la loc vizibil, pe partea
dreaptă a intrării în clădire!
Citiți principiile noastre de moderare aici!