După ce, luni, Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale a declarat situaţie de urgenţă, din cauza temperaturilor scăzute, Dispeceratul Naţional de Gaze a decis, printre altele, reducerea debitului alocat companiei de termoficare din oraşul Timişoara, Colterm, cu 8.000 de metri cubi pe oră. În aceste condiţii, conducerea Colterm a decis exitnderea la maximum a funcţionării pe cărbune şi a transferat o parte din gazul alocat CET Sud, la CET Centru. Toate aceste măsuri nu au fost de ajuns, aşa că, în această dimineaţă, s-a decis oprirea a două cazane la CET Sud. În aceste condiţii, timişorenii vor avea de suferit, Colterm anunţând că, marţi, temperatura în apartamentele din oraşul Timişoara va scădea cu 3 grade Celsius.
„Cantitatea de gaz nu este suficientă. Am extins la maxim funcţionarea pe cărbune. Începând cu data de 25 ianuarie, din dispoziţia Dispeceratului Naţional de Gaze, s-a redus debitul de gaze de la un debit aprobat de 23.000 metri cubi pe oră la un debit de 15.000 de metri cubi pe oră, adică cu 35% mai puţin”, a explicat purtătorul de cuvânt al Colterm, Laura Bondrilă.
Pentru a remedia această situaţie, Colterm a solicitat aprobarea unui debit minim de 18.000 de metri cubi pe oră.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara spun că situaţia este gravă, în condiţiile în care cota de gaz a fost redusă până la sub cota de avarie. Viceprimarul Sorin Grindeanu a declarat că i-a cerut prefectului de Timiş, Mircea Băcală, să intervină la nivelul Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru că această măsură afectează livrarea energiei termice furnizată în sistem centralizat. „Am vorbit şi cu domnul prefect, i-am trimis şi o adresă oficială prin care am solicitat să ia legătura cu reprezentanţii MAI, pentru că ceea ce ne-a fost alocat ca şi cotă este sub cota de avarie, să solicite creşterea debitului de gaz pentru oraşul Timişoara, să fie măcar la cota de avarie, care este undeva la 18.000 de metri cubi pe oră. Prefectul ar trebui să identifice marii consumatori industriali şi să se facă reduceri de consum acolo, pentru ca populaţia să nu fie afectată. Eu înţeleg că celor de la Bucureşti nu le place Timişoara, dar nu pot lăsa oamenii în frig… Iar prefectura ar trebui să fie mai pregătită, să ştie că centralele nu pot funcţiona sub cota de avarie”, a declarat edilul.
De asemenea, viceprimarul Sorin Grindeanu a precizat că de dimineaţă au ajuns mai multe reclamaţii la primărie, de la mai multe persoane de zona Mehala, care s-au plâns că în cursul nopţii nu au avut gaz sau era presiune scăzută, dar această problemă nu ţine de Colterm sau primărie.
Oficialii municipalităţii afirmau, marţi, că efectele tăierii drastice a cotei de gaz încep să se simtă din ce în ce mai mult, iar populaţia Timişoarei va fi din ce în ce mai tare afectată. Ei spun că prefectul de Timiş nu a semnalat cât de gravă este situaţia la videoconferinţa Guvernului cu prefecţii, în care s-a discutat despre măsurile ce trebuie luate în condiţiile temperaturilor extrem de scăzute.
„Primăria Timişoara a luat o serie de măsuri pentru folosirea de combustibili alternativi. De pildă, am cerut să ni se aloce cantităţi suplimentare de la rezerva de stat, iar Guvernul a autorizat 21 de producători de energie să scoată cărbune şi păcură din rezerva de stat, printre care şi Colterm. De aceea, credem că Guvernul înţelege situaţia, dacă este sesizat, şi va reveni asupra deciziei”, a adăugat Grindeanu.
UPDATE: Prefectul susţine că a cerut suplimentarea gazului pentru Colterm
Prefect de Timiş, Mircea Băcală, se apără şi precizează faptul că Instituţia Prefectului s-a implicat în rezolvarea problemei legate de furnizarea gazelor naturale către Colterm. „Am fost sunat în cursul după-amiezii de luni de către domnul viceprimar Sorin Grindeanu, care mi-a adus la cunoştinţa faptul că a scăzut presiunea gazelor furnizate către Colterm. Totodată, mi-a pus că astăzi dimineaţă, după ce se va întâlni cu conducerea Colterm, îmi va transmite situaţia de fapt. Am şi primit, azi, la ora 10,30, o adresă de la Primărie şi, de urgenţă, am transmis, prin fax, solicitări de sprijin atât ministrului Administraţiei şi Internelor, domnul Vasile Blaga, cât şi ministrului Economiei, domnul Adriean Videanu, cerând suplimentarea cantităţii de gaz alocate Colterm”, susţine prefectul.
Băcală spune că a aflat că societatea de termoficare nu poate folosi păcura din stoc pentru a suplini lipsa gazului, deoarece, din lipsă de fonduri, aceasta nu a fost ecologizată.
“Pe de altă parte, trebuie spus că, în cadrul unei videoconferinţe cu prefecţii, ministrul Economiei a solicitat ca, în cazul în care din cauza temperaturilor scăzute sunt probleme cu furnizarea gazului, să se folosească sursele alternative, adică păcura sau cărbunele. Din păcate, dintr-o adresă a Coltem, primită tot astăzi, am aflat, cu neplăcută surprindere, că societatea nu poate folosi păcura din stoc din cauză că, din lipsă de fonduri, nu a fost ecologizată şi curăţată rampa de alimentare”, mai spune prefectul.
Prefectul a ţinut să remarce şi faptul că această nouă problemă readuce în prim plan animozităţile dintre Primăria Timişoara şi Prefectura Timiş.
“Tot cu neplăcută suprindere, trebuie să remarc că aşa-zisa bună colaborare administrativă cu conducerea Primăriei, a rămas numai la nivel declarativ, dovadă fiind faptul că deja s-au lansat afirmaţii nefondate privind lipsa de implicare a Instituţiei Prefectului în rezolvarea problemei legate de alimentarea cu gaze a Colterm”, a concluzionat Băcală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!