Autoplatforma pentru salvare la înălțimi mari este un utilaj extrem de important și era așteptată de pompierii timișeni încă din luna mai a acestui an. Întârzierile, spuneau specialiștii la momentul respectiv, s-au datorat faptului că autoplatforma este construită la comandă. Autoscara a costat 1.200.000 de euro și va putea fi folosită pentru intervenții la înălțimi de maxim 72 de metri.
Vineri, de la ora 11, pompierii timișeni vor recepționa utilajul, iar pentru asta au pus la cale un eveniment.
„Activitatea se va desfășura în prezența Prefectului Județului Timiș – doamna Eva Andreaș, a Președintelui Consiliului Județean Timiș – domnul Călin Dobra, a inspectorului general al IGSU – domnul colonel Dragne Daniel și a șefilor instituțiilor deconcentrate și descentralizate de la nivelul județului Timiș precum și a inspectorilor șefi ai ISU AR,CS și HD. În cadrul recepției va avea loc și un exercițiu demonstrativ. Astfel, județul Timiș va fi primul județ din țară care va avea în dotare un astfel de utilaj, (unul asemănător mai este în capitală)”, transmit reprezentanții ISU Banat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!