Aflat la ediția a doua, evenimentul a atras interesul a patru firme timișorene, acestea prezentându-și oferta în cadrul evenimentului. Târgul s-a adresat firmelor din toate domeniile de activitate, obiectivul principal fiind promovarea și dezvoltarea afacerilor și investițiilor, la nivel interregional și transfrontalier.
Au fost prezente peste 100 de companii din toate regiunile Serbiei și din țările învecinate (Bosnia-Herțegovina, Croația, Muntenegru, România, Ungaria), a căror prezență a oferit cadrul pentru stabilirea de contacte de afaceri în domenii de interes reciproc. Totodată, firmele timișene au participat la întâlnirile B2B care au avut loc în prima zi a expoziției.
„Prezența firmelor timișene și a CCIAT la această manifestare expozițională, fie că s-a numit INOCOOP sau BizNet, este una tradițională și în același timp de succes, căci a condus la stabilirea de contacte de afaceri directe, iar la nivel inter-cameral, la derularea în comun a peste 12 proiecte europene. Succesul de care s-a bucurat în rândul vizitatorilor și a publicului profesionist participarea delegației timișene la ediția din acest an s-a datorat calității prezentărilor, profesionalismului și dedicației expozanților noștri. Întâlnirile cu vizitatorii profesioniști, cele din cadrul parteneriatului de afaceri cât și discuțiile cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie Zrenjanin au condus la stabilirea unor agende de lucru comune, prin vizite de documentare la Timișoara, colaborări în domeniul pregătirii profesionale, distribuire de produse, colaborări în domeniul cercetării-dezvoltării, transfer de know-how”, a declarat presei din Serbia Rodica Olinic, consilier Relații Publice a CCIAT, prezentă la eveniment.
În cursul zilei de vineri, 21 septembrie, a fost organizat și un parteneriat de afaceri în domeniul turismului la care au participat agenții de turism și tur operatori din Serbia interesați în a stabili contacte cu omologi din România. La întâlnire au fost prezenți și reprezentanți ai Asociației de Turism Zrenjanin, CCI Zrenjanin, CCIA Timiș, Consiliului Județean Caraș-Severin și Asociației de Turism a Consiliului Județean Timiș.
Manifestarea expozițională a fost organizată de Municipalitatea Zrenjanin, Camera Regională de Comerț și Industrie Zrenjanin, Asociația Generală a Antreprenorilor și Uniunea Patronală din Zrenjanin.
Datorită relațiilor de colaborare tradiționale dintre CCIA Timiș și CCI Zrenjanin, firmele timișene au beneficiat de participare gratuită în stand individual sau colectiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!