În acest an, la nivel național, 1 milion de doze de vaccin gripal vor fi utilizate pentru imunizarea populației la risc, în cadrul campaniei gratuite de vaccinare antigripală a Ministerului Sănătății.
Conform reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș, pentru cel mai vestic județ al țării au fost solicitate 27.000 de doze de vaccin antigripal, pentru campania de vaccinare în sezonul 2018-2019.
Ministerul Sănătății a semnat contractul pentru achiziționarea dozelor de vaccin antigripal, contract în valoare de 11.205.200 lei. Conform contractului încheiat cu câștigătorul licitației, livrarea se va face de către furnizor la direcțiile de sănătate publică, începând cu data de 15 septembrie 2018.
Campania de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii împotriva gripei de sezon se va derula în cabinetele medicilor de familie şi în alte unităţi sanitare, iar beneficiarii sunt persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, mai precis personalul medical, persoanele cu vârsta peste 65 de ani – una dintre categoriile cele mai expuse la viroze respiratorii, persoanele cu boli cronice, în special boli respiratorii și cardiovasculare, cele cu boli metabolice, copiii și bătrânii instituționalizați, personalul medical, gravidele.
Specialiștii recomandă populației să respecte cu strictețe regulile de igienă personală necesare pentru evitarea îmbolnăvirii. Spălarea cu apă și săpun a mâinilor și folosirea batistelor pentru strănut sau tuse sunt esențiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor de afecțiuni respiratorii, și mai ales de gripă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!