Mare parte dintre acestea sunt de fapt maşinile vândute în leasing şi înmatriculate în Bucureşti, acolo unde are sediul societatea care asigură finanţarea şi rămâne proprietara autoturismului până la încheierea contractului. De asemenea, în Argeş s-au comercializat 5.691 de unităţi, probabil cifra fiind legată şi de situarea aici a fabricii Dacia. Timişul s-a situat pe locul trei, cu 5.414 autovehicule noi vândute în ianuarie şi februarie. După primele două luni ale anului în curs, putem descoperi că au fost şi zone unde comerţul cu maşini noi se dovedeşte destul de păgubos. Spre exemplu, în Sălaj s-a vândut un singur autoturism nou, iar Giurgiu şi Botoşani s-au lăudat cu câte trei unităţi!
Judeţul Timişeste unul dintre cele mai „populate” din ţară în ceea ce priveşte autovehiculele. Conform datelor oficiale, numărul total al înmatriculate şi aflate în circulaţie este de 194.077. Doar în primele trei luni ale anului în curs au fost înregistrate în circulaţie 18.000 de maşini. La sfârşitul lunii martie a anului trecut numărul vehiculelor care circulau oficial în trafic a fost de 182.818. Timişul se situează pe locul doi în România, după Bucureşti, în ceea ce priveşte maşinile aflate în circulaţie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!