Conform unei statistici făcute la nivel naţional, Timişul ocupă locul 3 în clasamentul consumului de droguri. Se consumă cel mai mult substanţele etnobotanice şi cannabisul. Aurolacul are o pondere nesemnificativă şi de obicei este consumat de oamenii străzii.
„Faptul că au fost închise „magazinele de vise”, faptul că colegii noştri intervin asupra traficanţilor sunt lucruri care ne fac să credem că fenomenul poate fi controlat. Ne dorim să crească această adresabilitate către serviciile care previn consumul şi îl tratează. Timişul este pe locul trei la nivel naţional în consumul de droguri. În top se află substanţele cu efecte psihoactive – etnobotanice şi cannabisul”, spune comisar – şef Mihaela Tomiţă, şef Birou Regional Timişoara pentru Prevenţia Antidrog.
Cel mai mult, consumul de droguri se regăseşte în mediile urbane, în oraşele mari.
„În mediul rural se simte creştere în perioada vacanţelor, când copiii sunt în vacanţă. Accentul se pune pe prevenire – acest lucru rămâne pe primul loc în atenţia noastră. Planurile vor fi axate pe şcoală, comunitate şi familie”, spune Mihaela Tomiţă.
O acţiune foarte mare de prevenţie va fi organizată în colaborare cu OSUT, la West Summer University – 200 de elevi din întreaga ţară vor derula activităţi preventive nu numai pentru ei înşişi ci şi pentru a deveni ei însuşi mesageri. La nivelul judeţului Timiş a fost elaborată şi o strategie împotriva consumului de droguri, strategie votată în colegiul prefectural.
Citiți principiile noastre de moderare aici!