Conform ultimelor date, Bucureştiul ocupă la acest capitol primul loc, cu un număr de 23.413 firme declarate inactive, pe locul doi se situează Timişul, cu 3.188 de firme şi Prahova, cu 3.123 societăţi. Numărul întreprinderilor ajunse în această situaţie a urcat foarte mult în ultimul an, aceasta din cauză că au fost impuse condiţii mult mai stricte, noile criterii care reglementează acest statut au impus declararea ca fiind inactive a numeroase firme care nu au fost folosite decât de câteva ori, pentru un număr redus de operaţiuni punctuale. Un contribuabil este declarat inactiv atunci cand nu a depus nici o declaraţie la două termene de declarare consecutive sau nu i s-a aprobat, la cerere, de către organul fiscal competent o măsură privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale (regim derogatoriu). Lunar, în termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declaraţiilor, organul fiscal competent întocmeşte lista contribuabililor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile şi îi notifică. La 15 zile de la trimiterea notificărilor, se face o listă cu contribuabilii care îndeplinesc condiţiile pentru a fi declaraţi inactivi.
Timisul, pe locul doi la firme declarate inactive
Judeţul Timiş a ajuns pe un nedorit loc doi, la capitolul firme declarate inactive de către Finanţe, fiind depăşit doar de Bucureşti.
Citiți principiile noastre de moderare aici!