Economia timişeană are în continuare nevoie de mai mulţi angajaţi. Iar datele oficiale arată că firmele prezente încadrează în muncă tot mai multe persoane în cel mai vestic judeţ. Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş a anunţat că în judeţ au fost angajate 7.010 persoane, ceea ce plasează Timişul pe primul loc la nivel naţional. Bucureştiul este doar al doilea, cu 6.644 de persoane angajate, iar Suceava se situează pe locul trei, cu 649 de persoane.
Ca şi structură a noilor angajaţi, cea mai mare parte a acestora este 45 de ani, urmată de cei între 35 şi 45 de ani. Puţin peste jumătate dintre angajaţi provin din mediul urban, iar marea parte a celor încadraţi au ca şi nivel de pregătire studii liceale şi profesionale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!