În 2022, Consiliul Județean Timiș, lider de proiect alături de 126 de unități administrativ-teritoriale, consilii județene, municipii, orașe și comune din Timiș și din județele învecinate, a mobilizat o echipă din cadrul instituției pentru accesarea fondurilor europene destinate amenajării de piste de biciclete.
Astfel, s-a obținut finanțare pentru cel mai mare proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru autorități locale în vederea dezvoltării infrastructurii velo.
Valoarea contractului semnat, joi, la București, este de 142 milioane de euro, urmând să fie amenajate, pe bani europeni, piste de biciclete pe o distanță de 1.729 de kilometri în toate cele patru județe implicate, Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara.
470 de kilometri vor fi amenajați în Timiș.
Potrivit reprezentanților CJT, calculată la un cost mediu estimat de 82.500 de euro pentru fiecare kilometru de pistă de biciclete, suma alocată Timișului se ridică la aproximativ 40 de milioane de euro.
„Este o inițiativă complexă și reprezintă cea mai importantă investiție în infrastructura velo din istoria celor patru județe și cea mai mare din țara noastră”, spune Alin Nica, președintele CJ Timiș.
„Construim trasee cicloturistice în 14 județe ale țări, cu semnarea contractelor de astăzi suntem la zi cu toate jaloanele, toate termenele asumate de Ministerul Dezvoltării prin PNRR”, a declarat Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.
Traseele cicloturistice au ca scop încurajarea turismului sustenabil și prietenos cu mediul, precum și creșterea accesibilității zonelor turistice cum ar fi: Mănăstirea Putna, Cetatea Drobeta, Castelul Huniade sau Cetatea Histria.
Traseele, care însumează 3.272 km, vor traversa județele: Suceava, Bistrița-Năsăud, Mureș, Dolj, Olt, Mehedinți, Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Ilfov, Giurgiu, Călărași și Constanța.
Cu un buget de 247,5 milioane de euro, la care se adaugă 74,25 milioane euro reprezentând valoarea de 30% supracontractare (total 321,75 milioane euro), în cadrul acestei componente, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației va asigura amenajarea a aproape 4.000 km de trasee cicloturistice.
Lista contractelor cu traseele care vor fi construite cu finanțare de la Ministerul Dezvoltării poate fi consultată AICI.
Potrivit reprezentanților administrației județene, Timișul este singurul județ din țară care lucrează la o strategie de cicloturism și care dispune de o pistă transfrontalieră construită.
Citiți principiile noastre de moderare aici!