După primele zece luni ale acestui an au fost înregistrate, la nivel naţional, aproximativ 700.000 de tranzacţii imobiliare, cu 16.743 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În octombrie 2014 au fost tranzacţionate 75.096 imobile în toată ţara, cu 7.973 mai multe faţă de luna precedentă. Comparativ cu luna octombrie 2013, numărul tranzacţiilor a crescut cu peste 300.
Timişul ocupă locul trei în acest top naţional, atât după primele zece luni ale anului, cât şi în cursul lunii octombrie.
Cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost înregistrate în perioada ianuarie-octombrie 2014 în Bucureşti – 54.641, Ilfov – 42.103 şi Timiş – 34.968. În octombrie 2014, cele mai multe tranzacţii imobiliare au fost încheiate în Bucureşti – 7.467, Ilfov – 4.963 şi Timiș – 3.301.
Numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară la nivel naţional în octombrie 2014 a fost de 15.168, în creștere atât faţă de luna precedentă (12.364), cât și faţă de luna octombrie a anului trecut (12.153). În perioada ianuarie-octombrie 2014, s-au înregistrat, la nivel naţional, aproximativ 5 milioane de operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară, în creştere cu peste 800.000 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
Cele mai multe operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară au fost înregistrate în perioada ianuarie-octombrie 2014 în Bucureşti – 309.916, Timiş – 258.894 şi Cluj – 235.945.
Citiți principiile noastre de moderare aici!