Intitulată „Timp, Număr, Semn 6”, expoziţia va avea vernisajul luni,1 aprilie 2013, între orele 18-20, la Galeria Calina, spaţiu de artă contemporană, din centrul Timişoarei.
„Relația între cele trei elemente, regăsite în proiectele mele, Timpul, Numărul și Semnul este una de despiritualizare, a Timpului ca subiect, a Numărului ca entitate aritmetică abstractă și a Semnului ca entitate senzorială. Timpul este veșnicie. Numărul aduce cu sine valențele matematice, cere calculul, cantitatea condiționată. Fără el, în șiruirea algoritmică a semnelor nu ar căpăta sens. Semnul face oficiul vizual, frust, dispus pe registre, ritmic, accentuând ideea de trecere cadențată”, dezvăluie artistul.
„Iată-l, aşadar, pe Vică Tilă Adorian în ipostaza unui „arheolog”, scormonind în straturile timpului, spre a-l învia şi spre a-i înţelege alcătuirea. Demersul lui Adorian îngemănează truda savantului cu sacrificiul ascetului. (…) Recentul demers creator al lui Vică Tilă Adorian e o formă contemporană, emoţionantă şi totodată personală de neorealism, un neorealism al postmodernităţii”, subliniază criticul de artă dr. Cristian-Robert Velescu. Expoziţia va rămâne deschisă la Galeria Calina până în 30 aprilie.
Foto © fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!