Contractul de concesiune încheiat în 18 ianuarie 2005, modificat și completat prin acte adiționale în 2007, 2013, 2014 și 2015, va fi prelungit începând din 1 iulie și până în 31 decembrie 2021. Aleșii locali sunt puși să mențină și tarifele de parcare aprobate încă din noiembrie 2020, dar și să prelungească abonamentele de locatari și pe cele gratuite, așa cum sunt stipulate în regulamentul de parcare.
Primarul Dominic Fritz spunea, pentru Tion, încă din ianuarie 2021, că sistemul Timpark va fi schimbat și că există deja o strategie. Cum actualul contract era valabil până la 31 iunie, s-a considerat că e timp pentru regândirea lui.
„Lucrăm la o reformă la Timpark, la SDM, mai ales că nu este un sistem foarte clar care să spună că încasările din Timpark să fie reinvestite în parcări. Asta vrem să schimbăm. E clar că cine contribuie printr-o taxă de parcare în orice formă posibilă trebuie să vadă și beneficii. Am prelungit acum tarifele pentru încă șase luni, dar după acele șase luni vom avea o reformă a sistemului de parcare”, ne spunea Fritz la începutul acestui an.
De reformă se ocupă viceprimarul Ruben Lațcău. După mai bine de șase luni, se pare că noua administrație nu a reușit să finalizeze noul sistem.
„În vederea finalizării procedurilor de reglementare a serviciilor publice de administrare a parcărilor, se impune prelungirea contractului nr. 94/18.01.2005, pentru o perioadă de 6 luni, tinând cont de faptul că Societatea Drumuri Municipale Timişoara SA, prin adresa cu nr. 3164/18.05.2021 a formulat o propunere ca pe viitor să asigure gestiunea și explotarea locurilor de staționare de pe domeniul public din Muncipiul Timișoara, urmând ca municipalitatea să fundamenteze şi să stabilească soluţiile optime de reglementare a serviciilor publice de administrare”, se arată în proiectul care va ajunge pe mesele consilierilor locali.
Sistemul Timpark, prin care orașul este împărțit în trei zone de parcare – roșie, galbenă și albastră, va funcționa până la finalul acestui an. În plus, mai există și zona verde, care cuprinde fostele parcări cu barieră din zona centrală și parcările de lângă piețele agroalimentare. Ora de parcare costă cel mult 3 lei, prin voucher, sau 0,75 euro, plus TVA, prin SMS.
UPDATE. Timpark e valabil până la sfârșitul anului 2021
Consilierii locali au fost de acord, în unanimitate, cu „proiectul de hotărâre privind prelungirea duratei Contractului de concesiune nr. 94/18.01.2005 încheiat în baza HCLMT nr. 156/21.12.2004”, astfel că SDM are dreptul să administreze sistemul de parcare până în 31 decembrie 2021.
editor Amalia Kui
Pe aceeași temă:
Probleme cu Timpark. Locatarii plătesc abonament pe tot anul, deși e valabil doar până în iunie
TimPark, regândit de noua administrație. Fritz vorbește despre abonamente de parcare în cartiere
Trimite articolul
XNu e tocmai asa la abonamentele de riverani.
Am platit 51,23 lei pe 6 luni 2021
Am platit 50 lei pe un AN 2020
Deci e fraereala.
-
Ai saracit boss? Nu poti sa-ti muti cazanul pe o alta strada decat pe strada unde stai? Te bati cu tineri ca e locul tau de la tovaras si nimeni nu are voie? Este?
-
Boss, esti pe linga subiect.
Este vorba de pret.
-
pai doar nu o sa schimbe la jumatatea anului ! sa se faca sistem nou la inceput de an, cum e normal. poate mai face niste parcari pana atunci
facem,dregem, schimbam, sistemul era putred, asa e mai bine… ce vrea el sa faca e sa platesti in jurul blocului abonament, lucrezi pana la 6-7 iar vecinii aiung mai repede acasa. platesti abonament si parchezi la acelasi km de casa la care parcai si inainte doar ca platesti( niciun hate, mersul pe jos face piciorul frumos dar mersul pe jos gratuit)… bine ca nu a schimbat, dar din ceea ce scrie in articol “de sistem se ocupa ruben latcau” inseamna ca prea curand nici nu se va schimba. a prelungit tarifele pt inca 6 luni. oare inseamna ca mai trebuie platita suma pe inca jumate de an? nu e cazul sa ne ingrijoram pentru schimbarile promise care nu ne convin, cu baieteii de la conducere nici nu se vor produce prea repede!
Cum reformele lui Fritz sunt doar in vorbe, asa a fost si cu reorganizarea Timpark. La cat mai multe reforme DoNimic!
Deci la parcarile subterane si supraterane construite de primarie din zecile milioane Euro incasate de Timpark de-a lungul anilor, taxa ramane 0 lei in continuare?
Ramane cum s-a stabilit. Noi cu promisiunile si asteptarile, cu ochii in soare!
Per total, TimPark va ramane in continuare pentru ca “baietii destepti” s-au obisnuit deja de atitia ani sa isi plimbe minutzele prin buzunarele Timisorenilor iar asta nu o sa se schimbe. Posibil sa redenumeasca TimPark in BanatPark sau FreePark sau mai stiu eu ce alta gaselnita de genul insa banii care ajung la acesti “baieti destepti” vor continua sa ajunga la ei. Eventual, ca idee, o sa se anuleze plata locurilor de parcare si o sa se adune banii respectivi intr-un alt mod, gen marit de impozite, ceva taxe aditionale, etc. Per total, “baietii destepti” vor trai bine in continuare, fara grija viitorului si cu buizunarele in permanenta pline iar Timisorenii vor plati in continuare pentru ca “asa este pe dincolo”. Sa traiti bine.
Imi aduc aminte ca acum vreo 2 ani primaria timisoara a fost amendata de protectia consumatorului pentru ca sistemul de cumparare a tichetelor nu e echitabil si nu exista posibilitatea de a cumpara cu bani cash la magazine tichetele. Si imi aduc aminte ca au dat masura ca in 6 luni sa fie tichete e vanzare.
Primaria a contestat si a pierdut in instanta, deci a ramas definitiva!
Am visat eu lucru asta? Sau nu ne mai aducem aminte de cate amenzi a luat robu si primaria?
Nu ar fi trebuit să introducă taxă pe parcarea de lângă Sala Ollimpia, chiar dacă s-a introdus taxă pe Eroilor (unde Timparkul nu a avut nicio contribuție, în afară de panouri): așa studenții se înghesuie să parcheze ilegal, în jurul căminelor, pe spațiul verde, iar parcarea menționată rămâne semigoală.