Cei trei tineri au fost condamnați pentru că în perioada 2014-2015 s-ar fi ocupat cu traficul de droguri. Zilele trecute ei au fost condamnați de magistrații Tribunalului Timiș. Polițiștii au fost cei care au pus în aplicare sentința.
„Astfel, au fost depistați trei tineri, de 20, 21 și 26 de ani, pe numele cărora Tribunalul Timiș a emis mandate de executare a pedepsei închisorii, prin care aceștia sunt condamnați la 2 ani și 3 luni , 3 ani și 8 luni, respectiv 3 ani și șapte luni de pedeapsă privativă de libertate pentru trafic de droguri. În fapt, în perioada 2014 – 2015, tinerii ar fi constituit un grup infracțional organizat în scopul desfășurării de activități pe linia traficului de droguri de risc”, transmit cei de la IPJ Timiș.
Tinerii au fost duși la Penitenciarul Timișoara pentru executarea pedepsei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!