Jandarmii timișoreni au intervenit după ce unul dintre tineri a sunat la 112 și a cerut ajutor. Acesta este cel care avea drogurile asupra lui. El împreună cu un alt tânăr, fumau frecvent țigări cu cannabis, spun oamenii legii. Consumau și în acea seară, iar la un moment dat vărul celui invitat să consume a apărut și a început să se certe cu cel care avea drogurile. I-a reproșat că îl influențează negativ pe vărul lui, iar discuția a degenerat.
Cel care avea drogurile asupra sa s-a speriat și a sunat la 112. La vederea jandarmilor însă, a încercat să scape de țigările cu cannabis.
„La faţa locului jandarmii au identificat 3 tineri cu vârste între 17 şi 19 ani, domiciliaţi în municipiul Timişoara, fără antecedente, care se certau între ei. În urma discuţiilor purtate cu ei, doi dintre aceştia au semnalat faptul că cel de-al treilea pe nume G.A. în vârstă de 17 ani, la vederea echipajului de jandarmi, a aruncat pe jos două ţigări confecţionate manual care ar fi fost făcute cu substanţe interzise, posibil droguri. La controlul corporal efectuat asupra tânărului au fost găsite un box din metal feros, o rolă de hârtie pentru confecţionarea ţigărilor şi un plic din material plastic în care se vedeau urme de resturi vegetale. Ulterior au fost găsite pe jos şi cele două ţigarete confecţionate manual, care au fost ridicate de către jandarmi”, povestesc oamenii legii.
Tânărul s-a ales acum cu dosar penal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, precum și pentru deținerea fără drept a drogurilor de risc.
Citiți principiile noastre de moderare aici!