Incidentul s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei două, în parcarea din zona stadionului ”Dan Păltinișanu”. O patrulă de jandarmi a observat, într-un loc întunecat, un autoturism în care se aflau cinci persoane, patru băieți și o fată. Oamenii legii i-au luat la întrebări, iar în momentul în care tinerii au coborât din mașină unuia dintre ei i-au căzut din buzunar trei pliculețe cu substanță vegetală galben-verzuie.
„La controlul efectuat, în autoturism au fost găsite trei pliculeţe din staniol având în conţinut o substanţă vegetală, de culoare galben-verzuie, susceptibilă a avea efect psihoactiv. Jandarmii au procedat la stabilirea identităţii persoanelor, acestea având domiciliul în apropierea municipiului Timişoara şi au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, pentru deţinere de droguri de risc, pentru consum propriu, fără drept, faptă prevăzută de Legea nr. 143/2000, republicată”, transmit reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă Timișoara.
Cei cinci, cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, vor da explicații acum în fața lucrătorilor de la DIICOT care vor stabili cui aparțin pliculețele dar și conținutul exact al acestora.
Citiți principiile noastre de moderare aici!