Cei patru sunt acuzați că, numai în octombrie, ar fi dat nouă spargeri la societăți comerciale din județul Timiș. În șapte dintre cazuri au reușit să fure bani, băuturi alcoolice și țigări. Mai mult, hoții au dat atacul la o societate comercială din Timișoara și, după ce au amenințat un angajat cu un cuțit, au spart o casetă de valori și au furat o sumă de bani.
„Prejudiciul creat prin comiterea faptelor este de aproximativ 80.000 de lei. În urma activităților desfășurate, polițiștii au ridicat de la cei în cauză, în vederea continuărilor, unelte despre care există suspiciuni că ar fi fost folosite la comiterea faptelor (baros, chei, șurubelnițe, leviere, mănuși, etc.) și 10.000 de lei. Bănuiții au fost conduși la sediul poliției pentru audieri, fiind reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliției Județean Timiș, urmând a fi prezentați magistraților cu propuneri legale. La activități au participat și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!