Departamentul pentru IMM-uri anunţă debutanţii în afaceri, cu vârsta de până la 35 de ani, că pot să depună online cererile începând cu data de 10 martie, ora 10:00, până la epuizarea plafonului alocat, de 21 de milioane de lei.
„Tinerii vor beneficia prin intermediul programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, echivalentul în lei, din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aferente planului de afaceri, pentru care se face dovada surselor de cofinanţare”, anunţă reprezentanţii Oficiului Teritorial pentru IMM-uri şi cooperaţie Timişoara.
De asemenea, prin acest program statul va putea garanta şi 80 la sută din valoarea unui credit contractat de firmele înfiinţate de tineri, în limita sumei de 80.000 de euro.
Mai mult, beneficiarii programului vor fi scutiţi şi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori pentru cel mult patru salariaţi, care sunt angajaţi pe perioadă nedeterminată.
Detalii despre acest program puteţi obţine la numărul de telefon 0256 292 739 sau pe mail oficiutimisoara@aippimm.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!