Cercetarea privind nevoile tinerilor din Timişoara, coordonată de sociologul Delia Nadolu, a fost realizată pe 940 de subiecţi cu vârsta până în 35 de ani, având o marjă de eroare de plus minus 3,19%. Concluziile au fost prezentate marţi, la Primăria Timişoara.
Tinerii au fost întrebaţi de exemplu ce înseamnă pentru ei să aibă o viaţă bună. Pe primul loc sunt, conform studiului, banii, cu 31,4%, urmează sănătatea, cu 23,5%, familia – 19,8%, fericirea – 12,7%, împlinirea, locul de muncă, prietenii, cariera, locuința etc. Care sunt principalele valori care îi călăuzesc în viaţă? Cei mai mulţi, 44,27%, au spus că valorile morale (sunt menţionate cinstea, onestitatea, adevărul, integritatea, loialitatea etc.), urmează, cu 34,67%, valorile practice (munca, perseverenţa, ambiţia, iniţiativa, profesionalismul), şi valorile „orientate către celălalt”, cu 29,27% (respect, seriozitate, principii, răbdare, disponibilitate, devotament, politeţe).
Întrebați ce-i împiedică să aibă o viaţă mai bună, respondenţii au spus, majoritatea, 69,1%, că nimic, pentru că… au o viaţă bună. Ceilalţi au spus că nu au o viaţă bună pentru că le lipsesc banii ori locul de muncă sau din cauza „problemelor societăţii”.
Tinerii care trăiesc în Timişoara au fost întrebaţi şi care ar fi cele mai importante probleme cu care se confruntă în oraş. Iar clasamentul problemelor, conform răspunsurilor pe care le-au dat tinerii chestionaţi, se prezintă în felul următor: traficul, aglomeraţia – 24,17%, lipsa banilor, situaţia economică precară – 19,97%, lipsa locurilor de muncă – 18,47%, transportul în comun – 15,80%, mentalitatea, dezinteresul cetăţenilor, stresul – 10,63%, lipsa oportunităţilor, lipsa activităţilor publice – 10,40%, problema parcării, oamenii străzii, cerşetorii, hoţii, învăţământul, birocraţia, infrastructura, mizeria etc. Tinerii cred că într-o bună măsură administraţia publică locală ar trebui să contribuie la rezolvarea acestor probleme, iar apoi instituţiile guvernamentale.
În ceea ce priveşte petrecerea timpului liber, cei mai mulţi dintre tineri, 50%, au spus că ies în oraş doar în weekend pe parcursul unei săptămâni. Care sunt principalele lor modalităţi de petrecere a timpului liber? Cei mai mulţi, 43,53% au spus că ies în oraş cu prietenii, alţi 21,83% au menţionat ieşirile în aer liber, plimbările prin parcuri sau excursiile, 16,53% au mărturisit că preferă să se uite la filme, la televizor, ceva mai puţini, 15,77%, că citesc, 13,30% optează pentru activităţi sportive, iar restul stau acasă cu familia – 11,50%, stau pe internet, la calculator – 11,10%, ies prin cluburi şi cafenele, la dans şi distracţie – 10,90%.
Ce îmbunătăţiri ar dori tinerii „în oferta municipiului Timişoara pentru petrecerea timpului liber”? Aceasta a fost o altă întrebare care le-a fost adresată. În primul rând ar vrea să existe în oraş parcuri tematice, să fie amenajate spaţii în aer liber unde să-şi poată petrece timpul liber şi să fie refăcute anumite parcuri – 33,17%, să fie organizate evenimente culturale şi de divertisment – 29,57%, să se creeze noi spaţii pentru desfăşurarea acestor evenimente (şi sunt menţionate un aqua-land, un cinematograf în aer liber şi chiar un nou mall) – 24,80% şi să fie organizate activităţi educative, de socializare, informare şi comunicare cu cetăţenii – 16,33%.
Concluziile acestei cercetări sociologice, studiu realizat printr-un proiect pe fonduri europene, ar urma să fie folosite pentru fundamentarea viitoarei strategii pentru tineret a municipiului Timişoara. Strategia ar putea fi aprobată în Consiliul Local Timişoara în această vară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!