Conferința Teritorială i-a desemnat pe cei 19 membri ai Biroului Politic Teritorial TNL Timiş, membrii supleanți, dar și pe președintele TNL Timiș. Cu un număr de 155 de voturi din cele 232 exprimate de către delegații TNL din județul Timiș, Liviu Cocean, consilier județean, a recâștigat un nou mandat de doi ani ca lider al tineretului liberal timișean. Contracandidatul său, Grigore Grigoroiu, președintele Cluburilor Studențești Liberale (CSL) Timiș a obținut votul a 76 de delegați.
„Mulțumesc celor care m-au susținut pentru a câștiga această competiție, mulțumesc și celor care nu au fost alături de noi. I-am anunțat deja pe colegii de partid că de mâine începe munca. În noul mandat ne dorim să creștem numărul organizațiilor din județ, există deja nuclee constituite și în perioada imediat următoare vom realiza adunări generale pentru constituirea de organizații noi. Îmi mai doresc ca interacțiunea cu tinerii din organizațiile locale va fi mai accentuată, ne dorim să promovăm cât mai mulți dintre aceștia în rândul administrațiilor locale și județene”, a declarat Liviu Cocean după aflarea rezultatului.
După anunțarea rezultatelor, liderul PNL Timiș, Nicolae Robu, i-a felicitat pe candidați pentru prestația avută și le-a transmis că trebuie să lucreze împreună într-o echipă mare.
“Mizez pe voi, pe înțelepciunea voastră, pe deschiderea pe care o veți arăta unii față de ceilalți și sunt convins că împreună vom face lucruri deosebite”, le-a transmis Nicolae Robu.
Biroul Politic Teritorial al TNL Timiș are următoarea componență (în ordinea voturilor obținute): vicepreședinți – Oana Dinulescu, Cosmin Antonescu, Adrian Budur, Adrian Aldea, Dan Constantin Bara, Claudiu Chira, Lavinia Lăudatu, Patriciu Rușeț; membri – Darius Covaci, Raul Ambruș, Alexandru Proteasa, Sanda Greblă, Alexandru Munteanu, Ciprian Simionescu, Miroslav Stanici, Alexandru Trandu, Cristian Miclăuș, Dragoș Iancu, Narcis Murărescu; membri supleanți: Sorin Iacobici, Răzvan Anheliuc, Ana-Maria Atomoaiei, Cristina Răcșan, Octavian Doț, Deian Jifcu, Silviu Cârlan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!