Acţiunea a fost organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Peste 20 de firme au încercat să-şi găsească noi angajaţi. Cei mai interesaţi de eveniment au fost tinerii, mulţi dintre cei prezenţi fiind chiar elevi de liceu dornici să afle cam ce le-ar putea oferi viitorul la terminarea şcolii.
Cele mai atractive s-au dovedit. totuşi, a fi joburile destinate celor cu studii superioare, mai ales cele din domeniul tehnic şi al informaticii. O firmă oferea mai multe slujbe în domeniul construcţiilor, pentru fierar betonişti, zidari sau muncitori necalificaţi, dar interesul pentru standul acestuia a fost aproape inexistent.
De un interes deosebit s-a bucurat oferta unei firme specializate în domeniul plasării de forţă de muncă pentru străinătate, joburile pentru medici sau asistente, plus însoţitori sau îngrijitori persoane în vârstă fiind la mare căutare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!