Mihai Rosuș are 40 de ani, este timișorean și este ambasadorul Timișoarei și al României în toată lumea. El este cel care de 20 de ani adună de pe stradă tineri fără adăpost și îi ajută să își pună ordine în viață prin fotbal. Timișoreanul conduce unul dintre cele mai frumoase proiecte sociale din orașul de pe Bega, din postura de antrenor al echipei naționale de fotbal a oamenilor străzii din România.
Ia tinerii de pe stradă, îi antrenează, iar apoi participă cu ei la competiții internaționale de fotbal unde joacă împotriva altor naționale homeless de pe tot mapamondul. Iar rezultatele echipei naționale a oamenilor străzii din România sunt cu mult peste cele obținute spre exemplu de naționala mare, formată din fotbaliști profesioniști care sunt plătiți cu sute de mii de euro.
Fotbaliștii fără adăpost au ieșit de două ori campioni europeni, în 2013 în Germania și 2014 chiar la Timișoara, iar anul trecut au ocupat locul șase la Homeless World Cup din Olanda. Anul acesta, în vară, timișorenii s-au clasat din nou pe podium într-un turneu internațional desfășurat în Indonezia, acolo unde au ocupat poziția a treia.
Rezultatele sportive foarte importante sunt însă pe locul al doilea în sufletul lui Mihai Rosuș. Timișoreanul se mândrește că peste 60 la sută din tinerii cu care a lucrat de-a lungul anilor și pe care i-a salvat din stradă au ajuns acum oameni la casele lor, cu familii.
„Este foarte important că măcar copiii lor nu vor trece prin ce au trecut ei”, spune Mihai.
Citiți principiile noastre de moderare aici!