Titu Bojin a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru abuz în serviciu și conflict de interese, iar în acest dosar, în primă instanță, a fost achitat de abuzul în serviciu și condamnat la doi ani cu suspendare pentru conflictul de interese. A fost decizia magistraților de la Tribunalul Timiș, iar colegii lor de la Curtea de Apel Timișoara au decis, marți 14 noiembrie, menținerea achitării pentru abuzul în serviciu și încetarea procesului penal pentru conflictul de interese. Fostul șef al CJ Timiș a fost acuzat în acest dosar că ar fi favorizat societățile familiei sale prin atribuirea unor contracte preferențiale cu Direcția Apelor Banat, în perioada în care s-a aflat la conducerea acestei instituții.
Apropiații lui Bojin spun că acesta a scăpat și de dosarul în care a fost acuzat de DNA de fapte de corupție și fapte asimilate acestora. La sfârșitul lui septembrie 2017 Bojin ar fi primit o informare prin care era anunțat că dosarul este clasat, iar faptele nu ar exista, spun apropiații săi.
[related-post post_id=”1583164″]
[related-post post_id=”1485974″]
[related-post post_id=”1486230″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!