La finalul slujbei, preotul bisericii din Remetea Mare a afirmat că în timpul campaniei mulţi candidaţi şi-au amintit să meargă în faţa altarului, în timp ce alţi candidaţi au continuat să vină duminică de duminică la biserică, indiferent de perioada electorală. El a precizat că se aşteaptă să îi vadă pe candidaţi şi după ziua de 10 iunie şi i-a îndemnat să dea chiar şi o masă pentru credincioşi. La slujbă a participat şi preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, împreună cu europarlamentarul PNL, Cristian Buşoi.
După slujbă, Bojin însoţit de familie s-a îndreptat spre secţia de votare. Acolo el a aşteptat răbdător la coadă până i-a venit rândul. La final, liderul social-democraţilor din Timiş a afirmat:
„Am votat pentru schimbare. Am votat pentru stabilitate la Remetea. Campania s-a derulat, din punctul nostru de vedere, fair-play. Am promis din prima zi că vom fi corecţi în ceea ce înseamnă modul de derulare. Nu acelaşi lucru l-au făcut şi adversarii noştri. Eu le doresc la toţi succes şi le promit timişenilor că vor avea un alt fel de guvernare”, a spus Bojin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!