Semnul care se va regăsi pe anumite clădiri din Timișoara va indica faptul că acolo se regăsește un adăpost civil, care poate fi folosit în situații de urgență. Activitatea de marcare va fi realizată de voluntarii de la Salvo, cu sprijinul celor de la Biroul Situații de Urgență din Primăria Timișoara.
„După 1989, nimeni nu a mai fost interesat pentru a asigura funcționarea acestora. Nu s-a îngrijit nimeni de ele, exceptând unele asociații de proprietari responsabile, cărora le și mulțumesc. Spuneam la început de an că situația juridică a celor 92 de adăposturi civile aflate în «proprietatea PMT» este una dezastruoasă, doar unul fiind intabulat. Am dispus imediat începerea procedurilor pentru intabularea lor, 50 dintre ele fiind rezolvabile în perioada imediat următoare. Astăzi, am primit extrasele CF de la primele două astfel de adăposturi având înscriere în CF. Procesul de intabulare continuă”, a declarat viceprimarul Timișoarei Cosmin Tabără.
Marcarea adăposturi civile este obligatorie, iar până acum identificarea se făcea cu un A încadrat într-un cerc. Odată cu noile reglementări, triunghiul albastru într-un pătrat portocaliu va fi semnul care definește locul în care se află un adăpost civil. În colțul din dreapta sus va fi și un cod QR, care odată scanat cu telefonul, va indica locația tuturor adăposturilor civile din oraș.
Vă reamintim, la doar o zi după izbucnirea conflictului din Ucraina, autoritățile locale au început în 25 februarie inventarierea și verificarea celor 92 de adăposturi publice de protecție civilă din Timișoara. Marea majoritate sunt într-o stare foarte proastă, adesea fiind utilizate ca depozit.
În 1 martie, când Consiliul Local Timișoara a votat varianta finală a bugetului Timișoarei pe 2022, viceprimarul Cosmin Tabără a propus spre vot un amendament pentru alocarea a 1,4 milioane de lei de la buget pentru adăposturile civile. Amendamentul a fost atunci aprobat, cu posibilitatea suplimentării sumei.
Adăposturile sunt, în cea mai mare parte, subsoluri de blocuri, dar și sedii ale instituțiilor publice și ale unor companii private. În 13 februarie, Tion vă prezenta lista adăposturilor din întreg județul in unde vă puteți refugia în caz de dezastru sau bombardamente.
Pe aceeași temă:
Continuă verificarea adăposturilor publice de protecție civilă din Timișoara
FOTO. Cum arată adăposturile publice de protecție civilă din Timișoara. A început verificarea lor
Trimite articolul
Xsper sa fie eliberate de butoaiele cu varza!