Cu 15 voturi pentru, consilierii locali au aprobat alocarea a 12 milioane de lei pentru evenimentele artistice, culturale și pentru festivalurile ce vor avea loc anul acesta în Timișoara.
Cei mai mulți bani – un milion de lei – au fost alocați proiectului „Timișoara – 300 de ani de lumină”. Acesta se va derula pe tot parcursul anului 2016 și va marca prin diverse manifestări împlinirea a 300 de ani de la eliberarea Timișoarei de sub stăpânire turcească.
Celebrul deja Revolution, ediția a II-a, organizat de cei de la Exit Festival Novi Sad, primește din bugetul local 900.000 de lei. În documentul aprobat de consilieri se află și o dată aproximativă a acestuia – luna iunie. Deocamdată organizatorii nu au anunțat o dată exactă și nici ce artiști vor cânta în cadrul acestui festival, însă este de așteptat ca acum, după aprobarea fondurilor, anunțul să nu întârzie. Anul trecut, Revolution i-a adus la Timișoara, printre alții, pe Noisia, DJ Fresh și Sabaton.
Pe locul trei în topul fondurilor alocate este Festivalul Jazz TM, care se va desfășura între 1 și 3 iulie, în Piața Victoriei din Timișoara și care va primi 650.000 de lei. Aceasta va fi cea de-a patra ediție a festivalului care, în anii trecuți, a adus pe scena din centrul Timișoarei artiști cunoscuți ai genului precum The Cat Empire, Kurt Elling sau Macy Gray.
Un alt eveniment important care a primit suma de aproape 640.000 de lei este FEST-FDR. Organizat de Teatrul Național Timișoara, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Primăriei Timișoara, regalul de teatru și spectacol va avea loc în perioada 9-18 mai. FEST-FDR este considerat unul dintre cele mai importante evenimente artistice din țară.
A treia ediție a Festivalului Artelor Timișorene va avea loc în iunie și a primit suma de 455.000 de lei. Festivalul se axează pe trei teme – muzică, pictură și teatru.
A doua ediție a Festivalului Rock, care va avea loc în luna mai, a primit suma de 400.000 de lei din bugetul local. Vă reamintim că prima ediție a festivalului trebuia să aibă loc la finele lunii octombrie a anului trecut, însă acesta a fost întrerupt de tragedia din clubul Colectiv.
Tot 400.000 de lei au fost alocați și pentru ediția a IX-a a Festivalului Bega Bulevard, care va avea loc în luna iunie, pe malurile canalului Bega. În cadrul acestui festival, pe maluri au loc diverse expoziții și concerte în aer liber.
Întregul proiect de hotărâre poate fi consultat aici.
Citiți principiile noastre de moderare aici!