Universitățile tehnice din România sunt în creștere în ediția est-europeană a QS University Ranking, iar aceasta se vede și în clasarea universităților românești. Cel mai bun exemplu este Universitatea Politehnica Timișoara care urcă pe locul 7 în clasamentul universităților românești (locul 107 la nivel regional), în creștere cu o poziție față de ediția precedentă a topului.
Cea de-a doua instituție de învățământ superior din Timișoara, Universitatea de Vest, rămâne mai bine plasată decât UPT (locul 72 la nivel regional), dar scade un loc în top, pe cinci, iar pe locul 4 urcă o altă școală superioară din domeniul tehnic, Universitatea Politehnica București. Celelalte două universități timișorene, cea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, respectiv Universitatea de Medicină și Farmacie Timișoara, nu apar în clasament.
Universitatea Babeș-Bolyai Cluj rămâne cea mai bine clasată din România, urmată fiind de universitățile din București, respectiv cea din Iași.
Citiți principiile noastre de moderare aici!