Din 1998 şi până astăzi, la pupitrul TMBase-ului au urcat numeroşi DJ de renume mondial. Pendulum, Dieselboy, Beardyman, London Elektricity şi Benga sunt doar câţiva dintre cei care au satisfăcut nevoia timişorenilor de drum’n’bass, dubstep şi electro. Organizatorii evenimentului au definitivat deja programul pentru ediţia de anul acesta a festivalului.
Astfel, joi, pe 15 octombrie, în clubul Setup vor întreţine atmosfera Adriannuh (Timişoara), Ra / Ronin (Cluj-Napoca), Dubase (Guerilla Outernational, Oradea), Bibanu (Coroziv, PNal, Timişoara) şi Syn3ptik (Zalău). De sâmbătă, petrecerea se mută în halele industriale dezafectate Fructus, cu TRG (Tempa, Bucureşti), Şuie Paparude (Bucureşti), Palotai (Tilos, Budapesta), Ed Solo (Against the Grain, Brighton), The Ragga Twins & Ed Solo (Shut Up & Dance, Londra) şi Bassface Sascha (DStyle, Rheinland-Pfalz). Sâmbătă, în ultima zi a festivalului, alături de High Contrast (Hospital Records, Londra) vor mai presta Limun & K-Lu (VanGraph, Risco, Timişoara), True Ingredients (Londra), Netik (DMC/ITF Champ, Rennes), Qemists (3 man DJ Set, Ninja Tune, Londra) şi Gojira (Tandarei).
Preţul unui bilet pentru ziua de joi va fi de 10 lei, iar pentru vineri, respectiv sâmbătă va fi de 40 de lei. Un abonament pentru întreg festivalul va costa 70 de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!