Mai exact, 16% dintre potențialii cumpărători și-ar dori o locuință care să coste cel mult 20.000 de euro, 24% ar avea un buget cuprins între 20.000 și 40.000 de euro, în vreme ce 26% ar dispune pentru o achiziție de 40.000-60.000 de euro. Pentru o casă cu un preț cuprins între 60.000 și 80.000 de euro ar opta 18% dintre cumpărători, în vreme ce una de 80.000-100.000 de euro ar fi interesantă pentru 8% dintre aceștia. Nu în ultimul rând, apartamentele mai scumpe de 100.000 de euro atrag doar 8% dintre căutările efectuate.
Per ansamblu, oferta din piața rezidențială pare destul de bine adaptată cererii, în condițiile în care ponderea unităților cu prețuri de până la 60.000 de euro se ridică la peste 50% în marile orașe ale țării (cu excepția Bucureștiului), însă ajunge și până la 80%. Discrepanțe notabile apar însă la defalcarea acestei oferte pe intervale mai mici de preț – spre exemplu, deși la nivel național circa o șesime dintre potențialii cumpărători ar fi interesați de o locuință mai ieftină de 20.000 de euro, anunțurile pe acest segment nu depășesc o cotă de 2% în Capitală și în celelalte centre regionale.
În Timişoara, circa 74% dintre apartamentele disponibile spre vânzare se încadrează în pragul de 60.000 de euro. Oferta de unități de până la 20.000 de euro se ridică la 2% din total, cea cuprinsă între 20.000 și 40.000 de euro ajunge la 19%, iar locuințele de la 40.000 la 60.000 de euro cumulează mai bine de jumătate din totalul ofertei, respectiv 53%. Pe de altă parte, 16% dintre vânzătorii de apartamente cer sume de la 60.000 la 80.000 de euro, 5% solicită 80.000-100.000 de euro, iar restul de 5% au pretenții mai mari de 100.000 de euro.
Citiți principiile noastre de moderare aici!