S-a întâmplat în seara zilei de miercuri, după ora 20, pe str. Zurich. Polițiștii i-au găsit pe cei zece cu tot cu bagaje, pe o bordură, aproape de intersecția cu str. Samuil Micu, foarte aproape de sediul Poliției Locale.
„Grupul era format din zece persoane, din care patru minori. Polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, iar din discuțiile cu ei s-a constatat că nu vorbesc limba română, doar engleză, o parte dintre ei. Au declarat că sunt din Irak și au venit în România prin Serbia, deținând de altfel documente provizorii emise de țara vecină”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
Cei zece au fost duși la Secția 1 Poliție, unde vor continua cercetările. În ultima perioadă, oamenii legii au descoperit mai multe grupuri de migranți, cetățeni din Irak, Iran, Pakistan, care dormeau sub cerul liber, în zone precum Parcul Botanic, Piața Victoriei și sub Podul Mihai Viteazul.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”1874435″]
[related-post post_id=”1874221″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!