„În urma ședinței de astăzi (miercuri – n.r.), începând de joi, 10.06.2021, au intrat în scenariul 1 și astfel vor relua activitatea școlară cu prezență fizică, elevii unităților de învățământ din Giera și Moravița”, transmite Prefectura Timiș.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a stabilit scenariile în funcție de noile actualizări ale ordinului comun, având în vedere rata incidenței cumulative a COVID-19 la 1.000 locuitori, pe ultimele 14 zile. Se iau în calcul și propunerile Consiliilor de Administrație ale unităților de învățământ din fiecare localitate, propuneri avizate de către Inspectoratul Școlar Județean pe baza informării Direcției de Sănătate Publică Timiș cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități, dar și de infrastructura și resursele existente în fiecare unitate de învățământ.
Scenariile aprobate sunt:
- Scenariul 1 (verde) – toți elevii vin la școală, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1000 de locuitori;
- Scenariul 2 (galben) – participă fizic preșcolarii și elevii din învățământul primar, elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a, elevii din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, precum și elevii din învățământul special, indiferent de clasă. Elevii din celelalte clase urmează cursurile online. Scenariul este valabil când incidența în localitate este mai mare de 1/1000.
În Timiș, în urma hotărârii CJSU, sunt 579 de școli în scenariul 1 (verde) și 12 școli în scenariul 2 (galben). În județ nu sunt unități de învățământ încadrate în scenariul online, deși există unități cu probleme de infrastructură sau cu profesori lipsă, unde majoritatea elevilor sunt în online.
Scenariile de funcționare a școlilor pentru fiecare localitate pot fi consultate AICI.
editor Dan Oancia
Citiți principiile noastre de moderare aici!