50 de expozanţi se prezintă în faţa timişorenilor şi îi îmbie la tot ce e mai bun pentru gurmanzi. Prima zi a Gastrofest a fost plină de evenimente care mai de care mai aromate şi mai îmbietoare. Imediat după deschiderea oficială, Uica Mihai, cunoscut personaj în domeniul mâncărurilor bănăţene şi-a lansat cartea „Bucătării cu Uica prin Banat”.
Punctul culminant al zilei a fost organizarea unui gastroshow, membrii Asociaţiei Naţionale de Gastronomie România, sub conducerea maestrului de ceremonii Chef Cezar Munteanu şi, desigur, a lui Uica Mihai, au arătat publicului că oricine poate face o mâncare de te lingi pe buze. „Trebuie să ai dorinţă, de preparat o mâncare bune se poate de către oricine”, spunea unul dintre cei care au demonstrat cât de bine se descurcă „pe viu” cu condimentele şi cu mâncarea de calitate.
Sâmbătă, acţiunea continuă, şi aceasta chiar de la primele ore ale dimineţii, în stil mare. Uica Mihai şi Chef Cezar vor încerca să facă o găigană record, din 1000 de ouă. Nu ştiţi ce este celebrul preparat bănăţean găigana? Nici o problemă! Mergeţi la Gastrofest după ora 11 şi veţi descoperi la faţa locului cât de gustoasă este. După omologarea recordului, cine e prin zonă şi îl ţin papilele gustative este invitatul gazdei să deguste din găigană.
Sâmbătă de la ora 11 continuă gastrosow-urile, de la ora 14, dar duminica e una cu adevărat excelentă pentru gurmanzi. Dimineaţa, de la ora 11, Uica Mihai va căuta gospodina de aur, adică cea mai bună doamnă/domnişoară la făcut conserve de casă, siropuri şi murături. Desigur, continuă demonstraţiile culinare.
Aşadar, aveţi toate motivele să treceţi pe la Gastrofest. O puteţi face sâmbătă şi duminică, de la ora 11 la ora 20.
Degustari de produse, show-uri gastronomice si concursuri, la prima editie a Gastrofest
Citiți principiile noastre de moderare aici!