În centrul Timișoarei se fac ultimele pregătiri pentru deschiderea programului special de sărbători, pentru ca totul să fie perfect de 1 Decembrie, atunci când are loc deschiderea oficială a Târgului de Crăciun și când primarul Timișoarei dă startul iluminatului de sărbători.
Bradul de Crăciun, cu o înălțime de 16 metri, a fost adus din județul Arad, din localitatea Gurahonț. Pentru împodobirea lui s-au folosit 50 de șiruri luminoase, cu 1.000 de beculețe, dar și globuri, ne-au transmis reprezentanții primăriei.
Aproape 100 de căsuțe îi vor întâmpina pe trecători în Piața Victoriei. Timișorenii, dar și vizitatorii târgului vor găsi de toate la comercianții care îndură frigul în perioada sărbătorilor de iarnă: de la mănuși și căciuli, până la ornamente de Crăciun, vin fiert, nelipsitul colac secuiesc, mezeluri tradiționale și alte bucate, acestea din urmă fiind pregătite în parcarea de la Modex, unde au fost instalate mai multe tarabe. Căsuțe au fost instalate și în piațeta din Soarelui, dar și în Parcul Copiilor, unde cei mai mici dintre timișoreni se pot bucura și de patinoarul sintetic.
Nu lipsesc din nici sania lui Moș Crăciun, decorată cu luminițe, dar nici perdeaua de lumini din Piața Operei, care arată ca cea din Sibiu și din care vor străluci 60.000 de beculețe.
Cea de-a zecea ediție a Târgului de Crăciun de la Timișoara își deschide porțile, oficial, de Ziua Națională a României, la ora 17, cu un program special. În fața timișorenilor se vor afla Orchestra Timişoara Big Band, Ansamblul Timişul cu soliştii Andreea Aleuşan, Camelia Florea, Mihaela Petrovici, Petrică Moise și Petrică Miulescu Irimică. De la ora 19 vor concerta Clar Band, Raluka şi Delia, iar seara se va încheia cu un foc de artificii spectaculos.
Atenție, timișoreni! Dacă plănuiți să participați la manifestările pregătite de primărie de 1 Decembrie, ar trebui să știți că RATT a schimbat traseele mai multor mijloacele de transport în comun! Detalii, aici!
Pentru că este o ediție aniversară, pe lângă programul de sărbători, reprezentanții primăriei au mai pregătit și alte momente speciale. Astfel, pe scena special amplasată în Piața Operei vor urca Andra, în 10 decembrie, Sonatic, Pro Musica și Pasărea Rock în 20 decembrie. Alaiul colindătorilor va face paradă și anul acesta pe străzile orașului, în 16 decembrie.
Moș Crăciun ajunge și el la Timișoara, ca în fiecare an, în 18 decembrie, la ora 17.30.
Târgul de Crăciun își închide porțile în 8 ianuarie 2017.
Programul complet al Târgului de Crăciun, ediția a X-a:
2 decembrie
18.00 Armonii de iarnă – Spectacol susţinut de elevii Incubatorului de Arte Timişoara & Friends
3 decembrie
17.00 Spectacol de colinde, dansuri şi muzică populară – Ansamblul „Pusta Banatului”
18.00 Peregrinii şi invitaţii lor – concert „Iarna Trubadurilor”, o călătorie în Timişoara de poveste
4 decembrie
17.00 Cântece şi dansuri populare, colinde şi obiceiuri de Crăciun – Ansamblul de tineret „Timişul”
5 decembrie
17.00 La gura sobei – Povestea lui Moş Nicolae. Un spectacol oferit de Piti Show Radio Timişoara, la Atelierul lui Moş Crăciun
6 decembrie
17.00 Concert de promenadă – Fanfara Pro Amiciţia
18.00 Spectacol folcloric susţinut de Ansamblul „Ghiocelul” din Giroc
7 decembrie
17.00 Concert de promenadă – Fanfara Pro Amiciţia
8 decembrie
Sala Operei Naţionale Române
19.00 Colinde şi cântece rituale din Transilvania – Ansamblul de Muzică Tradiţională Românească „Icoane” condus de prof. univ. dr. Ioan Bocşa
9 decembrie
Spectacol TVR Timişoara 60
17.00 Muzica minorităţilor, participă: Ansamblul folcloric german „Banater Rosmarein”, Ansamblul de cântece şi dansuri maghiare „Eszterlanc”, Ansamblul sârbesc „Mladost”
18.00 Spectacol Ansamblul „Timişul”, cu participarea soliştilor vocali: Carmen Popovici Dumbravă, Doriana Talpeş, Stana Stepănescu, Dumitru Stoicănescu
19.00 Concert Phaser
10 decembrie
17.00 Concert aniversar „De 10 ani împreună la Târgul de Crăciun”: Orchestra Timişoara Big Band, Duo Cover, The Weekend Band, The TM Groove, Box Office, Andra
Sala Operei Naţionale Române
18.30 – Spectacol „Colindă, colindă” – Ansamblul „Doina Timişului”
11 decembrie
17.00 Spectacol „Colinde şi obiceiuri de Crăciun” – Ansamblul „Doina Timişului”
12 decembrie
17.00 La gura sobei – Piti Show Radio Timişoara la Atelierul lui Moş Crăciun
13 decembrie
17.00 Colinde de Crăciun – program susţinut de profesori şi elevi ai Şcolii Populare de Artă
14 decembrie
17.00 „Am plecat să colindăm” – spectacol prezentat de Grupul Flores de la Palatul Copiilor din Timişoara şi Ansamblul “Hora Timişului”
15 decembrie
17.00 „Vine o sanie pe drum” – spectacol prezentat de Teatrul pentru Copii şi Tineret Merlin din Timişoara
Sala Operei Naţionale Române
19.00 “Bună vremea, oameni buni”- spectacol susţinut de Ansamblul folcloric “Timişul”
16 decembrie
16.00 Alaiul colindărilor pe traseul Catedrala Mitropolitană – Opera Naţională Română, cu participarea mai multor formaţii de colindători din judeţ, care vor cânta pe scena din Piaţa Victoriei
18 decembrie
17.30 Poveste magică de Crăciun – Moş Crăciun soseşte în Piaţa Victoriei
Un spectacol de cântece şi dansuri cu Piti Show Radio Timişoara, Compania Junior Phantasia, Trupa de teatru „MIM12” de la Liceul Teoretic Jean Louis Calderon şi Trupa de teatru a Şcolii Generale nr. 7 Sfânta Maria
19 decembrie
17.00 La gura sobei – Piti Show Radio Timişoara la Atelierul lui Moş Crăciun
20 decembrie
18.00 Rock for Revolution: Sonatic, Pro Musica, Pasărea Rock
21 decembrie
17.30 Spectacol de Crăciun cu Corala feminină „Carmina Dacica”
18.00 Concert cu Ansamblul de percuţie „Splash”
22 decembrie
19.00 Sărbătoarea Crăciunului – „In Memoriam Mărioara Murărescu”, transmisiune în direct pe TVR3 şi TVR Timişoara
Program de colinde şi cântece de Crăciun. Participă: grupul vocal „Valeria Peter Predescu” (Bistriţa), grupul vocal „Podgorenii”(Şiria, Arad) şi un grup de colindători din Banat. Solişti: Adrian Stanca, Ciprian Roman, Olguţa Berbec, Maria Coman, Cristian Fodor, Georgiana Necşa, Maria Coman, Ciprian Pop şi alţii. Acompaniază taraful „Efta Botoca” din Timişoara, conducerea muzicală: Remus Novac
Citiți principiile noastre de moderare aici!