„Producția, a cărei premieră a avut loc în stagiunea 2008/2009, este una cu totul şi cu totul specială: un spectacol metaforic, bogat în jocuri de umbre şi lumini, care mizează pe limbajul vizual. Montarea a participat la numeroase festivaluri din țară și de peste hotare” subliniază actorul Balazs Attila, directorul Teatrului Maghiar. Spectacolul Amor Omnia s-a jucat la Timişoara în zeci de reprezentaţii cu casa închisă, fiind oferit şi în nocturnă, în aer liber, în Piaţa Unirii în cadrul unui eveniment caritabil.
Festivalul Internaţional De Teatru „Atelier” a fost organizat iniţial la Sfântu Gheorghe, apoi la Sighișoara. Este o manifestare teatrală, care îşi propune să semnaleze, prin intermediul spectacolelor invitate, cele mai noi tendinţe în dramaturgia, regia, scenografia, coregrafia şi arta actorului de secol XXI.
Foto: Nagy Jozsef&Teatrul Maghiar
Citiți principiile noastre de moderare aici!