Protestul fermierilor din parcarea Modex se prelungește cu câteva zile. Comisia de Circulație aprobase acțiunea și închiderea parcării între 18 ianuarie și 24 ianuarie, dar noul termen va fi data de 29 ianuarie.
„La solicitarea reprezentanților fermierilor, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat favorabil prelungirea termenului pentru adunarea publică a acestora, organizată în parcarea de la Modex. Adunarea, care vizează susținerea agriculturii din România, a început în seara zilei de 18 ianuarie 2024. Conform avizului prelungit, acțiunea se va încheia în seara zilei de 29 ianuarie, la ora 23:00”,transmit reprezentanții primăriei.
Pentru ce protestează fermierii
Fermierii din Timiș au început să protesteze din 13 ianuarie, pe centura Timișoarei. Ulterior, au încercat să se întâlnească și cu reprezentanții autorităților. Până la urmă, o parte s-au decis să vină și la Timișoara, iar pe 17 ianuarie a fost dat și un aviz pozitiv pentru ocuparea parcării de la Modex. Primii au sosit aici din seara zilei următoare.
Pe scurt, fermierii din România vor să atragă atenția asupra problemelor din sectorul agricol: asigurările sunt prea mari, îngrășămintele sunt la prețuri exorbitante, iar concurența neloială a cerealelor introduse în țară din Ucraina face ca tona de grâne să fie vândută la prețuri mai mici decât în 2010.
„În perioada asta, în anul în care a trecut, prețurile au fost foarte mari, îngrășămintele au fost la suprapreț și, după cum ne așteptam, prețurile la cereale au scăzut foarte mult. Atunci, noi vrem să se oprească importurile de cereale din Ucraina care au dus la scăderea prețurilor la noi, să ne asigure exportul cerealelor noastre, să avem piață de desfacere la ele”, a spus unul dintre agricultorii prezenți în prima seară a acțiunii din centrul Timișoarei.
Pe aceeași temă:
VIDEO. Fermierii timișeni protestează spontan pe centura Timișoarei. Trafic blocat
Proteste ale fermierilor din Timiș și luni. Reprezentanții au mers pentru negocieri la Prefectură
FOTO. Fermierii au început să se adune pentru protest în parcarea Modex
Trimite articolul
XStiti cumva daca cei mici se pot urca in tractoare pentru a le vedea?
elaborarea unei strategii nationale in domeniile agricultura, industrie alimentara, transporturi(de catre grupuri de lucru din care sa faca parte si fermierii)
echivalare permise B cu Tr, B1 cu Tr1
reintroducerea tolerantelor la depasiri de gabarit asa cum prevad si normele oiropene
rca pt pers juridice sa considere media parcului auto
controale camioane ukrainene
acces portul constanta, culuare UE/non UE, taxare fragmentata nu dar pe 1 an
reglementare acces in piete si eliminarea samsarilor
relansare productie fertilizanti romanesti
cadru legal pentru negociere contracte tinand cont si de calitate(multinationalele care cumpara impun acum pretul, nu exista negociere intre fermieri si traderi)
legea ursului
despagubiri pentru pagubele produse de animalele salbatice “protejate”
modificare definitie “fermier activ”, momentan multi nu lucra sau dau in arenda fara forme legale si primesc totusi subventii
simplificari TVA, mai putina birocratie
recuperare acciza combustibil direct de la pompa
cam astea ar fi asaaa, pe scu rt… cine e cu rios de detalii si argumente… are net.
totusi, ale cui sunt gractoarele si de ce e mai mult o expozitie decat un protest cu revendicari clare? Felicitari insa pentru afisul cu dobanzile la nivel oiropean, ca strainii se finanteaza din afara deci au un avantajhrias si ar fi pacat sa ramana doar ei “pe piata”…
ah, iar am uitat, de, varsta, emotia… ce mai voiam sa zic… e bine ca ursula anunta niste dialoguri despre viitorul agriculturii “in limitele planetei noastre”. da-da , a lor adica. si doara am zis ca-s niste psihopati malthusieni(raportul kissinger de ex?) MAP(epstein si gasca de ex?)…
Da si ttansportayorii si “agricultorii” vin cu tot felul de revendicari dar ceva promisiuni si obligatii nu isi asuma si ei? De exemplu daca pe legumele pe care le vand ca fiind “bio” , “eco” fara ingrasaminte etc. La o analiza de laborator se gasec urme de ingrasaminte si tratamente ar fi de acord “taranul” sa dea inapoi sucventia primkta si sa nu mai primeasc alta timp de 3 ani? Sau transportatorul “profesionist” daca e prins baut la volan sa isi piarda dreptul de a sofa pt 3-5 ani? Ar fi de acord domnii cu asa ceva sau doar reduceri si bani ?