Aquatim a anunţat, miercuri, că deşi are avizul necesar închiderii circulaţiei pe această arteră importantă din oraş, a decis să restricţioneze doar traficul în zonă pe perioada derulării proiectului.
„Deşi avizele menţionate permit închiderea circulaţiei rutiere pe toată strada şi pe întreaga perioadă de execuţie, Aquatim SA împreună cu antreprenorul şi cu firma care realizează supervizarea lucrărilor vor lua măsurile necesare pentru a facilita accesul la imobilele din zonă. Acest lucru se va realiza prin montarea de podeţe/plăci metalice în dreptul imobilelor direct afectate de şantier şi prin restricţionarea circulaţiei rutiere pe măsura avansării lucrărilor doar pe lungimi de maximum 50 de metri”, au spus cei de la Aquatim.
Astfel, traficul rutier pe strada Constantin Mareşal Prezan va fi restricţionat pe tronsoane de cel mult 50 de metri, de la Calea Martirilor până la strada Versului, până în 27 iunie, şi de la strada Versului până la strada Uranus, în perioada 5 mai – 27 iulie.
„Pentru ca disconfortul creat de vecinătatea şantierului să fie cât mai redus, recomandăm cetăţenilor să îşi parcheze maşinile pe străzile alăturate pentru a evita accidentele şi a nu stânjeni activitatea pe şantier, iar pietonii sunt rugaţi să traverseze doar pe podeţele special amenajate pentru a evita accidentele”, mai transmit cei de la Aquatim.
Lucrările de pe Mareşal Constantin Prezan fac parte din proiectul de alimentare cu apă şi canalizare a judeţului Timiş, cofinanţat de UE, în valoare de peste 500 de milioane de lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!