CS Ride Competition organizează în perioada 19 – 21 iulie cea de-a treia ediție a evenimentului sportiv internațional „Timișoara Triathlon”, care face parte din calendarul competițional al Federației Române de Triatlon.
Evenimentul conține probe de înot, ciclism și alergare. Vor participa peste 600 de concurenți din țară și străinătate.
Traseele, spun organizatorii, sunt gândite astfel încât să aibă impact pe cât posibil minim asupra traficului rutier și oferind variante ocolitoare pentru ca acesta să se poată desfășura nestingherit. Pentru a veni cât mai mult în întâmpinarea șoferilor, utilizatorii platformelor Waze și Google Maps vor fi ghidați în timp real pentru ocolirea închiderilor de trafic.
Restricții rutiere
19 iulie ora 22 – 20 iulie ora 18: închiderea traficului rutier pe Spl. Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între B-dul. 16 Decembrie și B-dul. Mihai Viteazu.
20 iulie, între orele 6 și 18: închiderea traficului rutier pe traseul: START: B-dul Mihai Viteazu > întoarcere 180 grade la stânga la intersecția cu strada Sf. Rozalia > înainte pe B-dul Mihai Viteazu > viraj dreapta B-dul. Vasile Pârvan > prin Pasajul Michelangelo > B-dul. Corneliu Coposu > viraj dreapta Strada Pestalozzi (până la intersecția cu str Cuvin) > Strada Pestalozzi după intersecția cu Strada Cuvin banda 2 (pe banda 1 se desfășoară traficul rutier) > întoarcere 180 grade la stânga la intersecția cu Strada Ștefan cel Mare > înainte pe Strada Pestalozzi > viraj stânga pe B-dul. Corneliu Coposu > prin Pasajul Michelangelo > B-dul Vasile Pârvan > Podul Mihai Viteazul > viraj dreapta Strada 20 Decembrie 1989 > Piața Iancu Huniade > viraj dreapta B-dul. I.C. Brătianu > întoarcere 180 grade la stânga pe breteaua dinaintea sensului giratoriu > înainte pe B-dul. I.C. Brătianu > Piața Iancu Huniade > Str. 20 Decembrie 1989 > viraj dreapta B-dul. C.D. Loga >viraj stânga B-dul Regele Ferdinand I > înainte peste podul Mihai Viteazul > FINISH.
- Traficul auto se desfășoară nestingherit:
- pe relația Hotel Continental > str. Michelangelo > pe deasupra pasajului Michelangelo și pe relația în sens invers Aleea F.C. Ripensia > pe deasupra pasajului Michelangelo str. Michelangelo;
- pe relația Splaiul Tudor Vladimirescu, pe relația: str. Brașov > Splaiul Tudor Vladimirescu (banda 1 pe sens, până la intersecția cu Bd. Mihai Viteazu) > Bd. Mihai Viteazu (banda 1 pe sens, până la intersecția cu str. Rozalia).
20 iulie, ora 17 – 21 iulie, ora 17: închiderea traficului rutier din Piața Iancu Huniade, fără a afecta traficul în sensul giratoriu care unește B-dul. I.C. Brătianu cu Strada 20 Decembrie 1989. Se închide doar porțiunea dintre sensul giratoriu și parcarea Modex.
21 iulie, între orele 8 și 15: închiderea traficului rutier pe traseul: Piața Iancu Huniade, Str. 20 Decembrie 1989 (până la intersecția cu B-dul C.D. Loga), B-dul I.C. Brătianu (până la intersecția cu str. Michelangelo), str Carol Telbisz (până la intersecția cu str E. Carusso).
Program TIMIȘOARA TRIATHLON 2024
Vineri, 19 iulie
Universitatea de Vest din Timișoara – hol etaj, Aula Magna
- ora 18 — Deschiderea oficială a competiției
- ora 18:10 – 18:30 — Talk show cu elitele triatlonului românesc
- ora 18:30 – 19:30 — Ședință tehnică pentru concurenți
Sâmbătă, 20 iulie
Competiția Timișoara Triathlon 2024. Campionatul Național De Triatlon Pe Distanță Medie
- START ora 7 – 12, pe Malul Begăi, între Podul Decebal și complexul Flora
- FINISH ora 10-17, în Piața Libertății
- de la ora 13 încep premierile
Duminică, 21 iulie
Competiția TRIkids Timișoara 2024
- START ora 9 – 10:30, str. János Bolyai, Piața Iancu Huniade, Piața Libertății
- ora 12 premiere, în Piața Libertății
Trimite articolul
XTraficul nu este “dat peste cap”, e doar puțin restricționat.
De ce e nevoie de conotații negative legate de un eveniment sportiv?
Pe de altă parte, apreciez că în sfârșit un astfel de articol publică și poze cu harta, nu doar înșiruie niște nume de străzi închise.
Mult succes competitorilor!
-
Conpetitiile sportive pot avea loc si pe malul begai pana la sarbi, nu trebuie sa fiu obligat sa ocolesc tot orasul ca sa ajung unde doresc
Sportul se poate face si fara a da traficul peste cap. Unii lucreaza si in weekend, nu au timp de dat cu bicicleta si alergat prin oras..!
Sunt cam satul de inchiderile voastre de trafic. Spritz ,i-a masuri!