Copilul plecase la joacă împreună cu câţiva prieteni. „Au venit aici la baltă să se joace. El nu ştia să înoate şi s-a apropiat prea mult de marginea apei. A alunecat la un moment dat”, spune mătuşa copilului. Prietenii micuţului au strigat după ajutor şi mai mulţi tineri care se aflau în zonă la pescuit au sărit în baltă. „Apa are aici cam trei metri adâncime. Am sărit după el şi l-am căutat. Am mers chiar şi aproape la şase metri de mal şi nu l-am găsit. A fost găsit după aceea la trei metri de mal, nu mai respira”, povesteşte unul dintre localnici.
Manevrele de resuscitare ale medicilor de la Ambulanţă nu au mai avut însă efect.
Micuţul stătuse deja în apă peste jumătate de oră. Copilul avea numai 10 ani şi era elev în clasa a patra.
Citiți principiile noastre de moderare aici!