Trai şi viaţă la pârnaie

Cine nu a călcat niciodată într-un
penitenciar, dar a văzut cel puţin un episod
din „Prison Break”, îşi face o
anumită impresie despre viaţa din
puşcărie. Celule minuscule, mâncare
puţină şi proastă, lupte de
orgolii, revolte sângeroase şi gardieni care
fac abuz de putere. Penitenciarul din Timişoara
însă adăposteşte acum doar
deţinuţi în regim deschis şi
semi-deschis, care mai au de executat puţin din
pedeapsă. De afară arată impunător.
Înăuntru ajungi doar după ce treci de
câteva percheziţii amănunţite. Nu
ai voie cu telefoane, aparate foto sau alte ustensile
multimedia. Buletinul se lasă la intrare, iar
până la persoana privată de libertate
pe care ai venit să o vezi e cale lungă.

Cu Alex este uşor să stabileşti o
conexiune. Vorbeşte mult şi repede,
mestecă gumă şi pare foarte relaxat.
Astăzi era îmbrăcat în pantaloni
trei sferturi şi un tricou cu dungi, care
lăsa să i se vadă puţin din
tatuajul de pe braţul stâng. „Nu e
făcut aici, e făcut afară. Aici nu
mi-aş face niciodată tatuaj, pericolul de
infecţie e foarte mare”, spune el pe un ton
serios. Îţi lasă impresia de om cu
capul pe umeri, care ştie exact ce vrea de la
viaţă. Bineînţeles, a ajuns la
închisoare dintr-o prostie. „Eu
stăteam în Spania de când aveam 17-18
ani. Acolo nu se uită nimeni urât la tine
dacă te hotărăşti să cultivi
vreo două plante. Când am venit în
România nu ştiam cum stă treaba, care e
legislaţia. Ne-a prins pe câţiva la un
picnic, cu 300 de grame”, povesteşte Alex.
Bineînţeles, drogurile în Spania nu
sunt legale. Dar să nu ne pierdem în
detalii.

A primit doi ani cu suspendare, din care a făcut
şase luni. Mai apoi a plecat în Spania, dar
statul românesc a decis că nu e de ajuns
şi l-a mai catadicsit cu cinci ani, cu executare
de data aceasta. Alte şase luni le-a petrecut la o
închisoare din Peninsula Iberică, unde
după spusele lui avea plasmă şi
piscină. Apoi a fost adus înapoi în
ţară. „Cel mai urât e în
arest. Acolo te ţine într-o cameră
mică, ca un beci, unde stai la un loc cu
încă vreo cinci persoane, până
ţi se face dosarul. Asta durează cam o
lună”, a continuat Alex. El a intrat
în arest pe 19 decembrie. Deci a făcut acolo
Crăciunul şi Revelionul. „Când am
ajuns aici (n.r. În Penitenciarul de pe Popa
Şapcă), parcă am simţit că
m-am eliberat”. Paradoxal. Aici ar mai avea de
ispăşit cam doi ani.

Ce face toată ziua? Pe la 7 se trezeşte. La 7
şi ceva e apelul. După aceea mai bea o cafea,
merge pe la sală, joacă ping-pong. În
curte au voie între 8 şi 12 şi
după-masă, între 14 şi 18. De
culcat se culcă fiecare când îl ia
somnul. Pe care îl respectă. „Avem o
cameră de 20 de paturi, iar dacă cineva
doarme încercăm să vorbim mai
încet. Avem şi televizor adus de acasă,
frigider… Mâncarea e destul de bună,
gardienii sunt politicoşi, dar fără bani
eşti varză.” Cam cât
îţi trebuie ca să trăieşti
„decent” în puşcărie? 6
milioane. Adică salariul minim pe economie. El
fumează 3-4 ţigări pe zi. Când
l-am întrebat de preţul de la chioşcul
din incinta penitenciarului, l-a ştiut doar pe cel
la Kent şi Dunhill. După cum spuneam, o duce
bine. Este şi abonat la un cotidian local şi
e la curent cu situaţia lui Becali. De muncit a
ales să nu muncească. „Nu o să
îmi rup oasele pentru 30 de zile în minus.
Aici se lucrează 10 ore pe zi, e sclavie cu
munca”. Primeşte patru vizite pe
săptămână şi are voie să
vorbească 10 minute pe zi la telefon. După
spusele sale să sune trei oameni. „Nu
poţi să fi tot timpul deprimat.
Bineînţeles că mai ai momente de
claustrofobie, dar atunci ieşi la aer, te plimbi,
vezi cerul. Sunt unii care nu ies cu zilele din
cameră, dar nimeni nu le are treaba. Aşa sunt
ei, mai retraşi. Trebuie să te descurci
cumva. Dacă ajungi însă să te
obişnuieşti, e de rău.” Când
se eliberează, primul lucru pe care îl va
face va fi să se urce într-un avion şi
să facă cale-ntoarsă până
în Spania. Nu are nevoie de altceva.

Alex pare împăcat cu sine. Şi mai calm
şi optimist decât mulţi.
Încă e în proces, încearcă
să îşi mai scurteze din pedeapsă.
Poate peste vreun an îl vom reîntâlni
într-un magazin şi vom încerca să
ne dăm seama de unde îl cunoaştem.
Până atunci însă, a rămas
acolo pe Popa Şapcă, în cei 6 metri
cubi de care beneficiază fiecare deţinut.