Doisprezece garnituri au fost trimise de către RATT la modernizare încă de la sfârșitul anului 2015, contractul pentru acest lot fiind valabil până în luna septembrie, tramvaiele urmând să ajungă la Timișoara până în toamnă.
Două garnituri sunt însă gata, așa că vor fi aduse chiar în această lună în capitala Banatului, ne-au dezvăluit reprezentanții RATT. Acestea ar fi putut ajunge mai devreme la Timișoara, însă firma care trebuia să livreze parbrizele a dat faliment.
„Două tramvaie vin luna aceasta, așa mi s-a spus. Singura problemă era cu parbrizele, pentru că firma care le-a furnizat pentru primele două Armonii a dat faliment. A fost nevoie de ceva timp pentru a se găsi un alt furnizor, acum este o firmă din Germania”, a declarat, pentru tion.ro, primarul Nicolae Robu.
Edilul-șef susține că cele două Armonii noi vor ajunge până la finalul lunii august în Timișoara. Acestea vor intra mai întâi în probe, iar apoi vor circula pe liniile din centrul orașului, ne-au spus reprezentanții RATT.
Contractul încheiat de primărie cu cele două firme prevede modernizarea a 30 de tramvaie ale RATT, în decurs de 4 ani. Deocamdată, timișorenii se pot plimba doar cu două Armonii, așa cum au fost numite tramvaiele reabilitate ale Timișoarei, care au stat un an în lucrări și au costat 500.000 de euro bucata.
Noile mijloace de transport pe șine au totul recondiționat, mai puțin șasiul, au încălzire în scaune, climatizare, supraveghere video cu nouă camere, dar și internet wireless.
Articole pe aceeași temă:
Primele tramvaie Armonia din cele 12 trimise la reabilitare ajung in primavara la Timisoara
Vom avea 12 noi tramvaie Armonia la Timisoara, in prima jumatate din 2016
Autentic, un tramvai violet nou-nout tras in depoul RATT. Nu ramane in Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!