Poliţiştii locali se aflau în staţia Regina Maria, joi, când au fost sesizaţi de un tânăr că un bărbat a sustras, în tramvai, portofelul din geanta unei femei. Suspectul a fost prins de poliţiştii locali, care au aflat că are 45 de ani şi este din Orţişoara. Bărbatul care îl însoţea a reuşit însă să fugă.
„Suspectul legitimat a susținut că nu el este cel care a sustras portofelul, deși la el se afla o sumă de bani pe care nu a putut-o justifica. Portofelul a fost de asemenea găsit în zonă, iar în urma verificării documentelor s-a stabilit că acesta aparține unei femei. În momentul în care aceasta a fost contactată, a declarat că într-adevăr a circulat cu tramvaiul în zona respectivă, dar și că a avut o sumă de bani, aceeași cu cea găsită asupra suspectului”, au transmis reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
Bărbatul a fost predat pentru continuarea cercetărilor polițiștilor de la Secția 1.
Citiți principiile noastre de moderare aici!