Cele două tramvaie reabilitate la Arad şi Paşcani au ajuns la Timişoara la finele lunii iunie, după ce au stat cam un an în lucrări. Au fost prezentate de Ziua Transportului Public Timişorean, în 8 iulie, şi au fost duse înapoi în depoul RATT pentru teste.
Directorul general al RATT, Ioan Goia, spunea atunci că garniturile modernizate vor circula pe liniile 1 și 2 până la sfârşitul lunii, primarul Nicolae Robu, la fel, estima că într-o săptămână, cel mult două, vor ieşi pe traseu.
„Cele două tramvaie le vom vedea pe străzi probabil într-o săptămână, cel mult două, de îndată ce AFER va veni să facă ultimele teste. Altfel ele au fost testate, îndeplinesc toate condiţiile, dar aşa cere legea, să se facă nişte teste, mai ales pentru sistemul de frânare, direct pe linie. Testele acestea se vor face noaptea, vagoanele vor fi încărcate cu saci de nisip, şi de îndată ce se va întâmpla testarea şi validarea respectivă le vom da drumul”, declara Robu în 8 iulie.
Oficialii RATT spun acum că se fac în continuare probe şi se aşteaptă toate autorizaţiile necesare pentru a putea fi puse în circulaţie, fără să poată aproxima data la care ar urma să vadă ”minunea” călătorii timişoreni.
„Cele două tramvaie se află în procedura de recepție. În momentul de față, continuăm să facem probe în regim dinamic împreună cu proiectantul și specialiști de la firma care le-a realizat. Mai exact, continuă măsurarea capacității maxime de încărcare și alte detalii tehnice. De asemenea, așteptăm autorizațiile de funcționare din partea Autorității Feroviare Române. Fără să dăm o dată concretă, ne dorim că cele două tramvaie să fie puse în funcțiune pentru publicul călător într-un timp cât mai scurt”, ne-au declarat reprezentanții Regiei locale de transport.
Tramvaiele modernizate ale Timişoarei au fost botezate „Armonia”, oficialii municipalităţii explicând că avem de-a face de fapt cu un nou tip de tramvai „made în Romania”, realizat după specificaţiile lor.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara intenţionează să reabiliteze 30 de tramvaie din parcul RATT. Lucrările au fost atribuite, prin licitaţie, firmelor Electroputere VFU Paşcani şi Astra Vagoane Călători Arad.
Articole pe aceeași temă:
Timisoara are primele doua tramvaie reabilitate
Tramvaiele Armonia au iesit pe sine. Tot centrul Timisoarei a fost blocat!
Citiți principiile noastre de moderare aici!