Manifestările dedicate Zilei Europei au început la Timișoara cu depuneri de coroane la Monumentul Ostașului Român din Parcul Central și continuă cu diverse acțiuni de-a lungul zilei.
La ora 11, din Piața Libertății a plecat tramvaiul aniversar dedicat sărbătoririi a 10 ani de la integrarea României în Uniunea Europeană. Tramvaiul este pus la dispoziție de Regia Autonomă de Transport Timişoara (RATT) cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, decorat de studenții Facultății de Arte și Design Timișoara, cu sprijinul Centrului de Informare Europe Direct Timişoara.
Tramvaiul a plecat marți, 9 mai, în acordurile Muzicii Militare a Brigăzii 18 Cercetare Supraveghere Banat. Tramvaiul va circula până la ora 16, gratuit. La momentul festiv au fost prezente și oficialități, printre care prefectul de Timiș Mircea Băcală și vicepreședintele Consiliului Județean Timiș Traian Stancu. Tramvaiul a fost pus în mișcare și sâmbătă, 6 mai, în urbea de pe Bega.
În tramvaiul care circulă pe traseul Piața Libertății – Piața Timișoara 700 – Catedrala Mitropolitană – Piața Maria – Piața Bălcescu –1 Decembrie 1918 – Ștefan cel Mare – Piața Traian – Piața Libertății sunt distribuite gratuit călătorilor diverse materiale informative cu tematică europeană. Elevi de liceu realizează interviuri cu călătorii în cadrul unei acțiuni de implicare a tinerilor prin jurnalism cetățenesc.
Între orele 10 și 18, la Colegiul Naţional „Constantin Diaconovici Loga” Timișoara, Colegiul Tehnic „Henri Coandă” Timișoara, Clubul Sportiv Școlar „Bega” Timișoara și la Casa Tineretului Timișoara au loc concursuri educative pe tematică europeană; realizare de interviuri, chestionare tematice; distribuire de materiale informative tematice (despre Uniunea Europeană); întreceri, competiții sportive demonstrative și se va desfășura un program cultural-artistic.
La ora 18, la Galeria Pro Armia, va avea loc vernisajul expoziției de pictură dedicată Zilei Europei, realizată de Asociaţia Artiştilor Plastici „Romul Ladea”, în organizarea Casei de Cultură a Municipiului Timișoara
De la ora 20, în Piața Unirii, vor avea loc mai multe concerte, în organizarea Primăriei Municipiului Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Pe scena special amenajată vor urca Alina Eremia, Feli Donose și Direcția 5.
Articole pe aceeași temă:
Ziua Europei la Timisoara: Directia 5 in concert, tramvai decorat special si depuneri de coroane
Citiți principiile noastre de moderare aici!