Consilierul judeţean Matei Suciu, care este totodată şi şeful Departamentului de Transport din cadrul PSD Timiş, a declarat că a fost sesizat despre aceste lucruri chiar de către transportatorii de persoane, de către cei care îşi desfăşoară activitatea legal, care se plâng de concurenţă neloială. Social-democratul spune că aceştia i-au pus la dispoziţie şi o serie de fotografii cu autoturismele care fac transport de persoane ilegal şi o listă cu zeci de numerele de înmatriculare. El a afirmat că doar pe Calea Şagului din Timişoara pot fi observate zilnic zeci de mijloace de transport care efectuează curse în diferite localităţi.
„Transportul ilegal prinde proporţii fantastice. Dacă ne gândim că doar pe o rută 42 de mijloace de transport dezvoltă zilnic trei-patru curse, doar pe Calea Şagului, fără să se intervină asupra lor, eu spun că este la nivel de fenomen în Timişoara. Dacă nu se vor lua măsuri nu vom mai avea transportatori legali”, a declarat Suciu. El spune că practicarea transportului ilegal nu este o noutate, dar că această activitate nu a atins niciodată astfel de cote.
Social-democratul a declarat că urmează să-i expună acest fenomen şi preşedintelui Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc. Consilierul judeţean spune că autorităţile au mai fost sesizate şi deşi ar putea să intervină mai multe instituţii, având în vedere că aceste persoane îşi desfăşoară activitatea la negru, nu taie bilete şi nu plătesc niciun fel de taxe, nu s-au luat măsuri drastice pentru stoparea fenomenului.
„Poliţia Comunitară ar putea să se sesizeze, Poliţia Rutieră, Poliţia Economică sau cei de la Finanţe. Poliţia Comunitară ar putea să intervină şi să verifice modul în care ei staţionează în Calea Şagului cu autoturismele de cinci şi opt locuri. Astfel de transportatori piraţi sunt şi pe Calea Torontalului, şi pe Calea Aradului, şi în alte zone”, a arătat Suciu.
Consilierul s-a gândit şi la elaborarea unei iniţiative legislative, să se meargă până acolo încât autorităţile să poată confisca mijlocul de transport atunci când constată că este folosit pentru transport ilegal.
Nu în ultimul rând, alesul judeţean a atras atenţia că persoanele care urcă în aceste autovehicule se expun la diferite riscuri şi chiar îşi pun viaţa în pericol. „Aceste autovehicule în primul rând unele dintre ele nu au documente legale. În al doilea rând nu au obligativitatea efectuării inspecţiei tehnice periodice la şase luni aşa cum sunt obligaţi operatorii de transport în comun. De asemenea, la cei care sunt legali este obligatorie viza medicală şi psihologică din şase în şase luni. Şi sunt multe alte riscuri, având în vedere starea tehnică vizibilă proastă a acestor mijloace de transport, care unele trebuiau predate de mult la programul Rabla sau abandonate”, a conchis Suciu.
Rămâne de văzut cum vor acţiona cei în măsură să stopeze fenomenul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!