Primăria Timișoara a primit o ofertă de a cumpăra o clădire de 9 etaje și 11.000 mp aflată în zona Aradului, mai exact pe strada Armoniei, unde, în urmă cu câțiva ani se intenționa construirea unui spital privat. Prețul la care imobilul este scos la vânzare pe site-ul unei agenții imobiliare este de 8 milioane de euro, plus TVA.
Informația obținută în exclusivitate de tion.ro a fost confirmată de primarul Timișoarei, Nicolae Robu, care ne-a declarat: „Există o ofertă pe care am considerat-o demnă de a fi analizată. Atâta tot, deocamdată. Despre preț încă nu s-a discutat, voi cere introducerea subiectului pe agenda Comisiei de negociere cu terții.”
Potrivit surselor noastre, municipalitatea analizează foarte serios această ofertă. De altfel, în urmă cu câteva zile, șefii de secție ai Spitalului Municipal din Timișoara au vizitat imobilul pentru a vedea dacă acesta s-ar preta pentru mutarea unor secții, cum ar fi cea de Oncologie și Hematologie. De asemenea, se analizează și crearea unei stații de ambulanțe în cele două etaje ale subsolului.
Construcția aceste clădiri a început în decada trecută, imobilul având inițial destinația de locuințe. Ulterior, în 2011, firma care o deținea, D&T Equipment, administrată de Octavian Otiman, fiul fostului senator PNL și rector al USAMVB, Ioan Păun Otiman, a schimbat destinația clădirii în spital privat.
Potrivit site-ului agenției imobiliare care a scos-o la vânzare, la demisol clădirea are o „zonă de recuperare medicală având în componență zona de piscină de recuperare, zonă de bai galvanice, săli de masaj, sală de gimnastică medicală”. La parter există o zonă de recepție, o sală de curs și cabinete de ambulator. Restul etajelor conțin atât săli de operație, cât și saloane pentru pacienți și camere de gardă pentru medici.
Investiția nu a fost însă finalizată, firma D&T Equipment intrând în insolvență. Deputatul PNL Horia Cristian cunoaște istoricul clădirii deoarece, spune el, a asigurat consultanța de specialitate pentru firma administrată de Otiman, însă implicarea lui în afacere s-a încheiat aici.
„Din câte știu, clădirea a fost reposedată de bancă”, ne-a declarat Horia Cristian.
Dacă va fi dusă la capăt, aceasta ar putea fi tranzacția anului în domeniul imobiliar, la Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!