Obezitatea reprezinta o afectiune medicala in care excesul de grasime din organism determina afectarea starii de sanatate. Ea apare printr-o combinatie de factori, respectiv o crestere a aportului alimentar, o scadere a activitatii fizice si o serie de factori genetici.
Obezitatea este considerata maladia secolului 21. Studiile au aratat ca in lume peste 600 de milioane de oameni (12 %) sufera de aceasta maladie. Mai grav este faptul ca din acestia peste 100 de milioane sunt copii.
Romania se afla la ora actuala pe un deloc onorant loc 3 in Europa, atat in ceea ce priveste obezitatea la adulti, cat si la copii si adolescenti.
Obezitatea atrage dupa sine o serie de afectiuni, unele dintre ele extrem de grave si care scurteaza durata de viata. In primul rand sunt afectiunile cardiovasculare, hipertensiunea arteriala. In al doliea rand este diabetul zaharat tip II, in care aparitia lui este direct legata de cresterea in greutate. Problemele respiratorii ce apar pot fi extrem de grave, mai ales ceea ce se chema “apneea in timpul somnului”. Daca la acestea adaugam problemele osteo-articulare, de coloana vertebrala, genunchi etc., problemele vasculare periferice si deloc de neglijat problemele de izolare sociala, avem tabloul unei unei afectiuni cu rasunet general.
In zilele noastre tratamentul obezitatii este considerat principalul element de prevenire a unei cauze importante de deces prematur. Problema tratarii acestei afectiuni trebuie rezolvata intotdeauna printr-o colaborare multidisciplinara: nutritionist, internist, psiholog, chirurg. Toate acestea va stau la dispozitie in cadrul clinicii MedVarix din Timisoara.
-
Ce tipuri de interventii bariatrice exista, care sunt acestea si in ce situatii sunt indicate?
Interventiile bariatrice sunt numeroase, dar au un numitor comun prin faptul ca astazi, toate se efectueaza minim invaziv, ceea ce inseamna pentru pacient o scadere semnificativa a riscurilor complicatiilor postoperatorii legate de o incizie intr-un perete abdominal de dimensiuni, uneori considerabile, iar pe de alta parte o recuperare la parametrii anteriori mult mai rapida.
Daca discutam despre interventiile restrictive putem vorbi in principal de inelul gastric (gastric banding) si gastrectomia longitudinala (gastric sleeve). Sigur ca putem discuta si despre alte astfel de interventii (vertical banded gastroplasty sau plicatura gastrica), dar astazi in arsenalul terapeutic pe primele locuri se mentin cele doua interventii mentionate anterior.
Inelul gastric inseamna montarea unui inel de silicon in jurul portiunii initiale ale stomacului. Astfel se creeaza deasupra acestuia un mic rezervor, care atunci cand se destinde cu cantitati mici de alimente determina aparitia senzatiei de satietate. Operatia este usor suportata de catre pacient, cu riscuri practic nule imediat postoperator, ceea ce a dus la un avant foarte mare in chirurgia obezitatii in anii 2000.
Gastrectomia longitudinala este astazi cea mai frecventa interventie bariatrica, datorita unori avantaje incontestabile. Ea inseamna sectionarea stomacului pe toata lungimea lui si ramane un tub gastric foarte mic de 50-100 ml. Tot restul stomacului se indeparteaza, ca atare se elimina si portiunea superioara a stomacului care secreta un hormon (ghrelina), care este considerat „hormonul foamei”. Ca atare dispare aproape complet senzatia de foame, ingeram la ora mesei mancare, dar nu are unde sa intre mai mult de cateva linguri. Rezultate foarte bune.
A doua mare categorie de interventii sunt cele malabsorbtive, din care pe prim plan se situeaza by-pass-ul gastric. Reprezinta anastomozarea unei portiuni a intestinului subtire la portiunea superioara a stomacului, realizand astfel o ocolire a stomacului in circuitul alimentar, ca atare alimentele vor fi digerate mult mai greu in intestinul subtire. Scaderea ponderala este semnificativa prin aparitia fenomenelor de malabsorbtie a principiilor alimentare.
In principiu toate aceste operatii determina scaderea in greutate, ceea ce face ca toate afectiunile generate de obezitate sa scada sau sa dispara. Acest efect are un rasunet extrem de favorabil asupra afectiunilor cardiovasculare, a hipertensiunii arteriale si asupra diabetului zaharat, care pot sa dispara. Motiv pentru care la ora actuala chirurgia bariatrica a devenit chirurgia metabolica, reprezentand o optiune importanta a tratamentului unor forme de diabet zaharat tip II, si nu numai.
-
Ce complicatii pot aparea?
Exista o serie de complicatii imediate legate de interventia chirurgicala, care este una complexa si bineinteles necesita o expertiza corespunzatoare. Exista si o serie de complicatii tardive a fiecarei interventii in parte. In principal sunt legate de posibile aporturi insuficiente alimentare. Pot sa apara deficite de vitamine, de oligoelemente, de aceea este necesara o colaborare permanenta intre pacient si echipa terapeutica, pentru ca toate aceste deficiente trebuie corectate la timp, inainte sa apara complicatii specifice fiecarui deficit.
-
Cat dureaza o interventie?
Aceasta este o intrebare frecventa a pacientilor si la care raspunsul este „in chirurgie stii cand intri, nu stii cand termini”, dar daca operatia decurge normal, fara incidente ea poate varia de la 1 ora la 3 ore in functie de tipul interventiei, in functie de situatia locala. Va dau un exemplu, nu este acelasi lucru sa operezi un pacient de 120 de kg cu unul de peste 200 de kg. Nu timpul operatiei este definitoriu, ci siguranta pacientului si succesul interventiei.
-
In cat timp se vor observa efectele pozitive ale interventiei? Care este timpul ideal de slabire?
Efectele pozitive se observa imediat, pacientii se simt foarte bine dupa 2-3 saptamani. Scaderea sau disparitia spre exemplu a hipertensiunii arteriale sau a diabetului se observa in primul trimestru. Scaderea ponderala nu este o constanta, in general in prima luna se slabeste cel mai mult, ulterior acesta diminua progresiv pana la 6 luni si un an. Sunt momente in aceasta perioada in care raman la o greutate constanta 1-2 saptamani, urmand ca ulterior sa scada accentuat.
In concluzie chirurgia bariatrica este o chirurgie complexa, dificila. Ea se adreseaza de multe ori unor pacienti care in ciuda aspectului („gras si frumos”) sunt extrem de fragili. Inseamna implicarea pacientului si a unei a echipe extrem de numeroase de chirurgi, anestezisti, gastroenterologi, pneumologi, cardiologi, nutritionisti, radiologi, psihologi si asa mai departe. Clinica MedVarix va ofera echipa de specialisti cu renume pentru a va ajuta pe acest drum.
Ne gasiti la 0256 443 625 sau online la www.medvarix.ro
(363)
Citiți principiile noastre de moderare aici!