Un bărbat de 50 de ani a fost lovit de mașină, miercuri seară, chiar pe o trecere de pietoni din zona Buziașului. Accidentul a fost din vina unui tânăr de 21 de ani care circula pe Calea Stan Vidrighin, spun polițiștii.
Numărul mare de accidente produse pe trecerile de pietoni l-au determinat pe primarul Dominic Fritz să amintească despre planul lui de a duce spre zero accidentele în care sunt implicați pietoni sau bicicliști la Timișoara, până în 2030. Practic, primarul Timișoarei vrea să înalțe trecerile de pietoni și să le suprailumineze.
Despre iluminarea suplimentară a acestora a vorbit și fostul primar al orașului, în primăvara lui 2019. În acea toamnă, reprezentanții primăriei au reușit să monteze lumini extra la două zebre: una pe Calea Buziașului, prima după sensul de la AEM, iar alta în dreptul străzii Liniștei. A fost prezentată și o listă cu 16 treceri de pietoni, care sunt mai puțin vizibile din autoturisme și în zona cărora au loc frecvent accidente de circulație. Și atât.
Se va începe în jurul școlilor
Primarul Timișoarei anunță acum primele măsuri, dar spune că va vorbi și cu reprezentanții Poliției Rutiere să facă filtre în zonele cu probleme.
„A fost lovit un pieton de mașină pe trecerea de pietoni, pe Calea Buziașului. Pe mine mă întristează astfel de știri, pentru că sunt conștient că astfel de accidente sunt simptome ale unei infrastructuri care nu este construită pentru a proteja sănătatea pietonilor, ci doar pentru a da libertate mașinilor și cred că asta trebuie să se schimbe. Noi vom publica un program de acțiune pentru siguranță în trafic pentru pietoni și bicicliști. Avem această acțiune pentru ca până în 2030 să nu mai fie astfel de accidente. Noi vom investi în suprailuminarea trecerilor de pietoni, vom investi în ridicarea trecerilor de pietoni, adică a zebrelor, și vom lucra și cu Poliția Rutieră să înceapă să facă filtre pentru a controla respectarea priorității pentru pietoni și bicicliști de către șoferi”, a declarat, joi, Dominic Fritz.
Edilul-șef vorbește din nou despre planul de adaptare a infrastructurii rutiere astfel încât niciun biciclist și niciun pieton să nu mai moară pe străzile din Timișoara în 2030.
„Cu siguranță acest program, în momentul în care avem bugetul de investiții pentru anul 2021, va avea și o alocare bugetară și în următoarele luni sper că vom putea să vedem și primele rezultate. Vom începe în jurul unor școli, pentru a asigura drumul la școală al elevilor. Pe de altă parte, avem o analiză a celor mai periculoase treceri de pietoni și vom interveni prioritar acolo”, a completat Fritz.
Primarul vrea să schimbe și componența Comisiei de circulație și a cerut soluții tehnice de la SDM. Oricum, planul este ca zebrele să ajungă la același nivel cu trotuarele.
„Va fi nevoie să refacem și comisia de circulație care ia multe din aceste decizii. Acum se lucrează, am rugat SDM să vină cu niște propuneri pentru soluții tehnice, cum se vor face. Nu este cred o decizie pe care primarul trebuie să o ia, dar acolo unde se face trebuie să se facă cu respectarea tuturor normelor. Ideea este ca efectiv zebra să fie la același nivel cu trotuarul și nu la nivelul carosabilului”, a conchis Dominic Fritz.
Primele măsuri vor fi luate după ce consilierii locali vor adopta proiectul de buget, în care vor fi prevăzute sume și pentru aceste amenajări.
Articole pe aceeași temă:
Bărbat rănit după ce a fost lovit de mașină pe trecerea de pietoni, la Timișoara
Trimite articolul
Xo trecere de pietoni nasoala e cea de pe Popa Sapca, unde e mai tot timpul coada pe sensul Mall-Punctele Cardinale si cei care merg spre mall nu vad pietonii de masinile care stau in coloana pe sensul celalalt si iti apare pietonul in fata fara sa il vezi. Acolo trebuia de multsa fie pus un semafor la buton pentru pietoni, dar vad ca mintile luminate care ne conduc nu se gandesc deloc la solutii, trebuie sa fie accidente ca sa se ia masuri
-
varianta optima e sa ridice ciudata aia de fritz zebra de aici si sa se care amandoua exemplarele in germanica.
-
Zilele trecute m a lovit un cazan din 2001,nu.i prindeau franele.
fritz sa puna impozit pe masinile care polueaza si intra in oeas,asa curatam orasul de rable si de olteni.-
pfff nasol dar lasa ca nici masina lu` matale nu era cine stie ce era 2002 mai exact 12.2001 te-ai gasit sa comentezi bv
-
Ce importanta are anul de cand e masina? Daca este intretinuta corect nu este relevant. Muuult mai important este anul de cand este … soferul.
Eu am un Audi din 2005 si nu are pata de rugina (o spal de fiecare data si pe dedesupt nu doar deasupra, de frumusete, mai ales iarna) sau ceva ce nu functioneaza perfect. Nici macar un bec la portbagaj sau la scrumiera.
Sincer, daca o compari cu un logan, fie si nou nout, ii da clasa. Asa ca ce o tot freci cu “cazan”? N-ai vazut masini de 2-3 ani rablagite si neintretinute, vai mama lor?
Si 99% din cazuri, cel putin, vina este a piesei dintre scaun si volan.
Te-ar face fericit sa te loveasca o masina cu numere rosii (noua)?
E ca si povestea cu BMW. Nu BMW-urile sunt problema, ci faptul ca toti prosti le vor si cheltuie bani doar pe jante, tobe, faruri/stopuri, folii fumuri si alte prosti, in loc sa le intretina corespunzator.
Problema e sub sapca la sofer nu la masina. Ce, daca te calca un pieton pe degete erau de vina bocancii sau prostul ce-i purta?-
mariusica hai ca bati campii chiar daca vorbim de Logan, se vede ca faci alergie, o masina noua are sisteme ce nu sunt pe masinuta ta din 2005 chiar daca e audi! Diferenta de 15 ani spune totul. Pe de alta parte nu somerii din Germania cumpara mii de Sandero si Duster/luna! Ei nu au fitele romanilor care in afara de audi, bmw sau vw nu vad nimic altceva
-
-
-
-
Acolo trebuia un pasaj subteran pentru pietoni!
dar toti primarii habarnisti dau solutii in domenii peAcolo trebuie un pasaj subteran pentru pietoni!
dar toti primarii habarnisti dau directive in domenii la care nu se pricep!-
da, sigur pietonii sub pamant, masinile deasupra. hai sa facem in tot orasul tuneluri pt pietoni, sa nu-i mai vedem si sa nu ne mai incurce cand conducem masina. in felul asta se pot desfiinta toate trecerile pentru pietoni, si orasul va fi doar al masinilor.
-
Asta lipsea, sa mergem si mai prost prin oras sa sarim peste treceri cu 10 km/h cand e verde la semafor, sunt de acord cu multe dar in transformarea Timisoarei in piste de biciclisti si pietoni , NU!
In loc sa facem infrastrcutura auto, astea sunt venele sanatoase ale unui oras, nu trotinisti si biciclisti haotici, in USA care e o putere economica ce s-a facut? Toti is pe biciclete? Cat cap ai primare la treaba asta si pentru asta NU te-am votat, sa lasam loc oamenilor care inteleg infrastructura !
-
Orasul asta s-a umplut de conserve pe 4 roti. Ii plin de poluare, se merge cu mult peste limita legala de viteza. Dar tu vrei in continuare sa mergem in directia asta.
Orasul trebuie sa fie pentru oameni, nu masini. Ca asa o sa murim toti de cancer de la poluare sau calcati de masini.
Da, f bine face cu trecerile de pietoni. Sa faca si benzi dedicate pt mujloacele de transport in comun, piste de biciclete pe carosabil, nu pe trotuar etc. Asta ar trebui sa fie directia.
Asa au facut alte tari civilizate care au inteles ideea. SUA…. pai acolo numa obozi si bolnavi sunt. Nu cred ca ii un exemplu de urmat.-
De acord cu Abcd
-
Și totul din cauza meltenilor! Da asta nu e motiv sa distrugă suspensia tuturor mașinilor! Să pună miliția să își facă treabă și să dea amenzi celor care încalcă legea! Că de multe ori nici pietontul nu se asigură sau face slalom între mașini parcate neregulamentar și îl vezi târziu!
-
În UE s-au înălțat zebrele doar în zona cu 10 km/h. În rest doar le-au colorat. În schimb acolo nimeni nu depășește limitele de viteza. Că e plin de camere cu radar automat. Asta e soluția și la noi. Trimis un responsabil acolo 10 zile și preluat identic soluțiile. Făcut CopyPaste
-
-
-
-
Cred ca era vorba de trecerile de pietoni nesemaforizate, asa ca nu iti face griji, poti sa calci in continuare pedala de acceleratie sa fortezi “galbenul” la semafor.
In plus nu inteleg de ce spui ca autoturismele sunt venele sanatoase, cand ele sunt principala sursa de praf si poluare in oras. Ai exemple de puteri economice din Europa care se circula mult mai mult cu mijloace alternative de transport iar autoturismul nu e Dumnezeu. Nu as lua SUA ca exemplu cand acolo grija pentru cetatean este egala cu 0 -
Nu se va face asta la trecerile de pietoni semaforizate. Sunt curios, cu ce viteza treci peste calmatoarele de trafic? Sau la alea faci slalom?
-
buhuhu, saracul sofer vrea infrastructura de parca orasul e numai al lor…
Cel putin 50% din masinile care circula sunt degeaba, oameni lenesi care nu sunt in stare sa mearga nici macar 2-3 km pana in centru. Si mai au si pretentii sa parcheze in buricul targului. Sictir!
Eu vreau un oras prietenos cu biciclistii si pietonii.-
Da mai papagal, dar taxele vin de la …. masini nu de la trotinete!!
-
Da mai papagal taxele vin si de la pietoni si biciclisti (ca nu toata lumea are conserva sau cazan ca tine).
-
-
Te-ai trezit tu deștept! Vrei sa mergi pe jos du-te la sat sau pe munte! Șoselele sunt adevărata infrastructura! Plus pun pariu că la cumpărături sau cînd plouă sau cu copii mici nu te duci nici pe jos nici cu bicicleta! Iar mijlocul de transport în comun e execrabil și nesigur dinainte de pandemie…
-
Si tu te-ai trezit cu o tastatura in brate. Adevarata infrastructura pentru mijloacele de transport in comun, nu pentru orice cazan. Plus, daca pui pariu cu mine cam pierzi, mergem toata familia pe biciclete la cumparaturi(mai putin daca e gheata sau ploua torential, atunci folosesc si eu cazanul din 2004 daca nu pot amana deplasarea). Vrei sa circuli doar cu masina, fa ture de A1.
-
-
Sunt un pieton al acestui oras dar sa vad asa o prostie nu mai am cuvinte.
Imi pare rau sa constat ca tot mai des apar noi restricții.Oare cat vom mai suporta JUGUL CAPITALIST.???
-
Du te in Rusia N Coreea.
Poti scapa usor de capitalism
-
-
Te oftici ca nu iti permiti masina?! Se vede ca esti invidios pe cei care au masini. Esti penibil 🙂 in orasele civilizate au loc toti biciclisti pietoni soferi !
-
Ba eu cred că aproape toți din oraș își permit o mașină dar nu își cumpără din doua motive: că unii deja au 3-4 mașini și nu mai au loc de ei și doi, pentru că nu vor să plătească taxe în plus pentru o tabla. Mentalitate de om prost… Îmi iau mașină să vadă toți că am mașină. Vai de viața voastră.
-
Iar tu probabil esti un smecher cu BMW din 2005 care merge cu geamul deschis si manele date la maxim ‘sa moare dusmanii de ciuda’ 😛
-
Din pacate tu nu ti permiti materie cenusie..
-
-
-
SUA ? are localitatile ca si teritoriu foarte raspandite..Este necesar sa te deplasezi cu masina
Timisoara..este alta palarie.. Ca sic u Vaporeto! NU era necesar sa se puna..Alta este treaba in Amsterdam..unde mergi pe canale..
Dar..In Timisoara…cred ca este necesar sa avem siguranta in trafic..
Pe de alta parte..o masura buna cred ca ar fi..
SA RESPECTATI IN PLM..Semnele de circulatie.. in dreptul trecerilor se mentioneaza 30/h..
NU 50 sau mai mare..! -
Ar trebui sa iei exemplu Olanda, Germania si alte tari din Europa. Cu USA ai dat un exemplu cat se poate de prost. Pai tu sti ce distante sunt acolo? Fara masina acolo nu existi. Iai masina si mergi o ora ca sa-ti cumperi o paine. Densitatea este de 11 loc/Kmp. Sunt bulevarde de 200 Km. In Europa sunt distante scurte, loc putin, strazi inguste. Masina nu trebuie incurajata si nici nu are cum, ca se blocheaza totul.
-
Bravo Fritz. Eu te sustin. Pietonii trebuie protejati pe trecerile de pietoni.
-
Ar fi frumos sa mergi o tura prin Danemarca, Anglia, Norvegia etc. Și după sa îmi zici daca mai vrei sa conduci. Acolo toate zebrele sunt așa și în plus mai sunt și niște dâmburi din asfalt care sa te facă să încetinești. Acolo ori conduci regulamentar ori ramai pe jos. Doar la noi e mentalitate dinasta de: MASINAAAA, MASINAAAA TREBUIE SA FIE PRIMA PESTE TOOOOOT, SARACILOOOOR. Sunteți vai de capul vostru. Tot voi va luați câte 3-4 mașini și după urlați că plătiți taxe. Daca eram la conducere va puneam să plătiți TRIPLU față de cât sunt acuma taxele, poate așa va mai potoliți odata.
Vizitati Clujul ca sa vedeti marcaje exemplare pentru benzile speciale de transport in comun, pentru pistele de biciclete si pentru trecerile de pietoni. Pe str. Stan Vidrighin viteza legala este de 70 Km/h si se circula cu 80-100. Cum vreti sa se mai dea prioritate la pietoni? Orice lege, marcaje, semafoare nu va avea nici un efect atata timp cat politia nu vegheaza la respectarea legii. Adica este absolut inexistenta. Ii vezi numai dupa vreun accident.
-
La fel este si pe (Auto)strada Cluj. Se circula cu viteza exagerat de mare. Propun suprainaltarea trecerilor de pietoni de la intersectiile Aleea Studentilor si Victor Babes.
-
Pe (Auto)strada Cluj trecerile de pietoni sunt semaforizate. Nu traverseaza niciun pieton in timp ce se circula cu viteza exagerat de mare. Ce sens ar avea treceri de pietoni suprainaltate acolo? Sa maresti coada de masini la trecerea peste ele, cat timp pietonii stau la rosu si se holbeaza? Ideea cred ca e pentru trecerile de pietoni fara semafoare.
-
Prioritatea numărul 1 și anume siguranța publica și rutiera vad ca în continuare nu e o prioritate. Aloo primăria, punem și noi politia aia nenorocita care cerșește salarii să-și facă treaba pentru care este plătită? Sa ii rezolve pe smecherii cu cotețe pentru care strada e doar a lor?
Sau vreți sa se care toți oamenii cu dram de inteligență din orașul asta și care vor sa respire un aer curat?
-
Care politie? Rutiera? Aia nu tin de primarie. Iar localii nu au dreptul sa te opreasca in trafic.
E odihnit dom’ primar la gandul ca isi numara deja monetarul. Bravo Timisoarei rezistente ca ni l-a adus pe cap!
-
O sa mai castige un mandat cu si mai multe voturi! Iar USR va detine majoritatea in cl!
mult mai bine decat semafoare
Nu sunt impotriva masurilor, dar nu cred ca pe str. Stan Vidrighin unde limita de viteza este 70km/h este posibil sa folosesti asemenea masuri. Mai bine ar ridica masiniile parcate pe trotuar in dreptul trecerilor pentru pietoni (sau chiar pe ele), sa poata fi vazuti inainte de a fi prea tarziu.
-
pai de ce nu? sunt perfecte, in loc sa ajungi de la AEM in aradului in 45 de minute, ajungi in 55, e chiar decent :))). Asta cand nu va mai fi pandemie si lumea va merge la servici.
Sa se ilumineze si sa se puna flashere din alea portocalii sa vezi ca e trecere.
Prima conditie ca pietonul sa moara, este sa ajunga in drum.
Oare nu se pot folosi fonduri europene pentru pasaje supraterane acolo unde locul permite? Asa s-ar fluidiza traficul.
-
Pentru cate luni se va fluidiza traficul? Ca an de an apar cazane pe roti tot mai multe.
vine FRITZZZ face treceri suspendate
Iluminarea puternica trecerilor de pietoni inclusiv a trotuarului din jurul lor este absolut necesara. Ridicarea lor, mai ales in zone unde se presupune fluenta traficului si nu sunt intersectii nu este cea mai buna idee. Mai bine s-ar instala semafoare cu buton sincronizate cu celelalte de pe bulevard cum este cazul trecerilor din complexul studentesc. Este mult mai sigur si civilizat astfel.
-
Din pacate apasatul unui buton nu protejeaza pietonul de un sofer neatent. Prefer suprainaltarea trecerilor de pietoni.
-
Daca gandim asa inseamna ca nici inaltarea trecerilor nu protejeaza 100% orice pieton de orice sofer. E o aberatie marca Fritz care din ce in ce mai mult incepe sa semene cu fostul primar venind cu tot felul de idei nastrusnice.
-
Liniște, te rog frumos. Scoate cablul de net din router și mai citește ceva
-
-
Si unii au spus ca Nicu’ Roibu a fost cel mai prost primar al Timișoarei !! OK acum Dummy Spritz vrea sa-l depășească, din prima zi de mandat a cerut in repetate rânduri carantinarea Timișoarei acum vrea sa blocheze traficul și sa ne distrugă mașinile !!! Penibil … primat. Ii înțeleg pe cei care l-au votat intenția a fost buna majoritatea au vrut sa scape de Roibu, acest scop a fost atins, acum trebuie sa scăpăm urgent de Dummy Spritz.
-
Vai saracutul de tine, iti este frica de primărie ca iti distruge cotetul de 500 de euro, dar o calci cu nesimțire prin oras pe roșu turandu-ti jaful sa-ti afume si mai mult creierul ala imbacsit de motorină.
Ce ai zice daca ai avea un copil care vrea si el sa meargă pe jos si nu are pe unde din cauza celor ca tine?-
Lasă că dacă ăsta îngreunează traficul vin sub geamul tau să stau în mașină cu motorul pornit sa ai aer curat… Să vedem dacă atunci îți convine mai mult!
-
Sau mai iei si tu o bicicleta, ceva alternativ daca vezi ca orasul e sufocat de trafic. Nu poti? Nici nu vrei/nu ai incercat dar comentezi ca vrei aer curat.
-
Nu le mai răspundeți la claunii ăștia cu nimic. Îs cei mai proști oameni de pe pământ. Nu merg 100m pe jos. Pretenții de burtoși, leneși și care stau non-stop jos. Nu ai ce sa le ceri. Ei își cumpăra mașini și după tot ei urla că plătesc taxe, că de ce e zebra, de ce e semafor, de ce trebuie eu sa dau prioritate. Să plece de aici, nu avem nevoie de burtoși care sa ne explice noua stilul de viață din scaunul mașinii.
-
-
-
In sfarsit o masura cu care sunt de acord, daca ati condus prin Alba-Iulia veti sti ca acele zebre inaltate sunt cu MULT mai ok pentru masini decat barierele de plastic de 30 de cm
sper sa se si intample
-
comentarile sunt de prisos ,mergeti pin europa cu masina si apoi comentam !!AMERICA e o alta poveste ,e departe in timp si km.
-
vasile……mergem prin Europa….dar diferenta e de 100 ani de civilizatie sila soferi si la pietoni. Cand pietonul va merge inca 15 m sa traverseze pe trecere, se va asigura si soferii vor fi cu bun simt, atunci va fi mai bine !!!
-
Abia aastept sa trec peste trecerile de pietoni inaltate. Asa ajungem si noi sa ne sinmtim ca suntem in Europa. Asa da.
-
-
Pasajul Solventul!!!! Ca de 4 luni nu ati miscat un nimic pentru el
-
Da, sa traiti!! Cu respect, am inteles!! Se executa!! Va mai pot indeplini si alte doleante?
O întrebare simplă : ce a făcut concret Fritz pentru Timișoara de când e primar? O reparație, o zebra, un semafor, o stradă ?
0 barat
-
Nu se repara asfaltul pe frig. Mai citește și tu ceva, poate ești de mult timp închis în casă.:)
Ca sofer, sunt total de acord cu modificarile. O alta modificare foarte buna ar fi sa se mai reduca numarul benzilor pentru masini, mai alea cele ce s-au facut de curand (din 2 benzi si o palma in 3 benzi) unde nu poti merge in paralel cu un firobus. Ar trebui lucrat la transportul in comun si incurajat mersul pe jos/bicicleta/trotineta (in conditii de siguranta), asa cum se si intampla in tarile cu cap.
De ce nu pasaje subterane in intersectiile mari macar?
-
Posibil sa se inunde daca nu le fac o scurgere buna.
Samuel ăsta, pe lângă că nu se pricepe la administrație și că nu a prestat nimic concret până acum, doarme mult. Și uite așa, cu mintea odihnită, visează tot felul de idioțenii pe care, trepădușii care îl înconjoară, le vor pune în aplicare (așa cum au făcut cu rastelul montat în fața primăriei). Ce țară frumoasă dar…
ma gindesc ca se vrea asta in citeva locuri mai expuse… safaci asta in tot orasul ar fi o nebunie
Toate strazile si bulevardele sunt pline de denivelari si damburi , fagase si burduseli exact mai inaltarile astea lipseau ! Bine boss!!
-
foarte bine punctat. nu trec 5 secunde sa nu troncane masina intr-un capac de canal, un gropan, o denivelare, o trecere la nivel grosolana cu calea ferata, denivelari ale asfaltului de la tir-uri, galme. Deci nu trec 5 secunde si oriunde te-ai afla in satul asta modern numit temesvar sigur dai in ceva sau sau prinzi un semafor pe rosu sau un calmator! astea mai lipseau ca sa mai uzezi mai mult masina!
-
Vinde-o. Nu te oprește nimeni.
-
Ce simplu ar fi sa monteze semafoare pt pietoni.
Sunt șofer! Azi am oprit sa dau prioritate unui pieton iar pe banda 2 langa mine a trecut unul cu viteză, nici nu ia păsat că putea să lovească un tătic cu bebelușul in brațe, mașină avea numere de TM. Și eu sunt tot din Timișoara, măsură luată de domnul primar e una pe care o salut, atât timp cât nu știm să fie civilizați nu meritam nici avantajele …in rest se poate rezolva și problema indicatoarelor din copaci…sau prin locuri fără vizibilitate.
-
Unde sunt restul ca tine. Daca eram toți așa acuma ce bine era
,, calmatoarele,, de circulație se aplica în zonele rezidențiale.
Pe axele cu unda verde sunt un nonsens.
Cum stabilești,, treceri periculoase,,?
După nr. accidentelor, exista statistici?
Trebuie comandat noul studiu de circulație pt. noul PUGeneral!
un lucru foarte simplu si care scade foarte mult accidentele la trecerile de pietoni este sistemul din Germania de a avea semafor aproape la orice trecere de pietoni iar cele care nu sunt importante sa se faca verde doar dupa ce omul apasa pe buton si asteapta putin, dar se pare ca in Romania le trec tot felul de bazaconii prin cap
salut am facut acum o saptamana o reclamatie pe site ul primariei nici o reactie incompetenti toti angajatii cu tot cu spritz sper sa citesti asta domnule spritz si dute inPLM TE DOARE UNDEVA DE TIMISORENI MARS CU TOTI CEI 160 DE FUNCTIONARI LA SAPA CU VOI
trecerile ridica in zonele centrale vor duce la lovirea pietonizlor de catre bizoni, este o prost13
-
Tocmai că nu vor mai fi loviți…asta daca nu vin cu 100 la ora
Robu a avut brizbrizurile lui care le-a facut: vaporase, palmieri, semafoare excesive si a pierdut cu brio. Dar noi am ramas cu banii dati, timpul si nervii pierduti si suferim in continuare. Acuma fritz vii si tu cu ale tale? Treceri de pietoni inaltate si ce o mai urma!!!
Noi nu trebuie sa gandim nimic, trebuie ca primarul, directori si cine o mai vrea sa mearga in vizita dincolo, macar in orasele infratite cu timisoara si sa ia copy-paste sistemul de acolo. Dar luat sistemul in integralitate, nu doar ce le convine. Asta inseamna inclusiv pasaje denivelate, atat rutiere, cat si pietonale.
Problema care nu se poate rezolva e educatia rutiera. La noi nu se respecta regulile de participantii la trafic: soferi, biciclisti si pietoni, iar aici e vina politiei pentru ca ar trebui sa isi faca treaba!
Strict pe subiectul in cauza si regulile si sistematizarea actuala sunt proaste, facute de oameni prosti, fara experienta. De exemplu trecerile din complex sunt bine unde sunt, dar trebuiau sa fie cu semafoare cu buton. Apoi trecerea cu probleme de pe buziasului nu trebuia sa existe, la 50-100 m in fiecare parte mai e o trecere. Nu trebuia luminata, nu trebuie inaltata, trebuie sa dispara.
A iesit la iveala ca trecerea de la jiului nu are avizul politiei rutiere. Pai atunci despre ce inaltari vorbim cand primaria este o ilegalista in orasul asta????
Nici asta nu o sa fie capabil sa o faca. Daca era sa o faca o facea deja.
Mai vino Fritzake si cu alte Ideei din Germanica…adeca sa scoti supermarketurile din Oras sa le dula la 10 km de oras…si mai mult sa ii oblige sa isi retraga ambalajele reciclabile in sistem de garantie….si concept de taxarea marfurilor ce vin de la mii de Km …conceptul de KilometruZero.
Strada Ovidiu Cotrus care este frecventata zilnici de mii de masini facand legatura dintre Sagului si Freidorf>Utvin>Sanmihaiu Roman este neiluminata total! Nu vezi pe unde mergi nu mai zic de pietoni care nu au TROTUAR pt deplasare asta tiinand cont de faptul ca sunt multe firme in zona!
Mai arunca un ochi si la periferie nu deveni un obsedat la precedentu !
Foarte buna idee !!
Toti soferii ar trebuii sa nu comenteze la aceasta soluti (ma includ), de ce:
Pentru ca la noi se circula haoit, pentru ca:
– politia e lipsa pe strazi;
– amenzi mici;
– nu se pot da amenzi auto pe baza camerelor din marea majoritate din intersectii;
– in Romania nu se respecta semnele de circulatie;
– lipsa respectului si bunului simt la soferii din Romania, care curios cum ajung dincolo is mielusei;
Vreti exemple care:
Opritiva langa o intersectie aglomerata in ore de varf si dupa zece minute nu o sa mai aveti degete la mana sa numarati cate incalcari ale codului rutier veti vedea…
Cei care comenteaza sunt cei care incalca des regulile, cu buna stiinta si o fac in continuare, dar DOAR in tara, dincolo sunt mielusei…
Fix ceea ce ne lipsea. Toate celelalte probleme au fost rezolvate. Deci inaltati trecerile de pietoni. Si ca sa nu uit, schimbati si bordurile. si pavajele. Ca nu au fost schimbate de mult.
bravo Fritz! In Timisoara trebuie sa traiasca oameni nu soferi, si-au luat lumea in cap toti nebunii merg cu 100 la ora, se conduce mai rau decat in Bucuresti.
Daca pe trecrea de pietoni nu este niciun pieton …..de ce trebuie sa trec peste o denivelare?)) mi se pare o idee mai trasnita decat a fostului primar sincer
-
Draga Laura. De ce trebuie sa treci tu peste o denivelare, daca pe trecerea de pietoni nu se afla niciun pieton? Pentru ca alti soferi nu sunt atenti, pentru a reduce numarul de accidente rutiere, pentru a salva vietile unora care ar fi devenit victime. Eu banuiesc ca in tarile unde este deja aplicata aceasta masura s-au facut studii, analize s-au pus in balanta avantajele si dezavantajele acestei solutii si s-a considerat ca este mai importanta viata/integritatea fizica al unui individ decat uzura componentelor mecanice ale masinilor. Privind dintr-un alt unghi, nu ti-ar place ca cineva drag tie sa scape de accidentare pe trecerea de pietoni datorita acestei modificari? Lumea este un haos, dar viata ar trebui sa aiba prioritate. Imi cer scuze pentru greselile ortografice.
Bravo Șpriț. Se pare că inteligența ta variază invers proporțional cu numărul de zile petrecute în izolare. Nu mai bine pui tu bariere la fiecare trecere de pietoni? Să știi de-o treabă. Sau poate ai rezolvat între timp adevăratele probleme ale Timișoarei și noi nu am aflat. Te ții de năzbâtii măi năzdrăvanule. Pentru cine știe bancul…
Hello!
comentarii…comentarii.
lumea trece pe rosu,parcheaza pe trotuar,exact langa politie.,exact politisti, exact sefii din politie
ce sa mai vrei….nu mai vezi un agent in intersectii,unde e 30…nu am vazut un radar
sincer noi suntem de vina! nu olteni…nu moldoveni…
noi avem pretentii da nu respectam nimic.
acuncam plasticul peste tot…parcam peste tot…
Fritz vrea sa ridice toate trecerile pentru pietoni dupa opt ani de domnie a pletosului Lae care nu a fost in stare sa … coboare bordurile astfel incat sa asigure o continuitate trotuar/carosabil pentru pietoni, biciclisti si persoane cu dizabilitati. Poate face orice atata timp cat vitezomanii cu 2 neuroni functionali nu respecta viteza impusa si prioritatea de trecere. Iar politia rutiera sta numai la panda pe unele bulevarde si la intrarile in oras ca sa-si faca planul la amenzi, in rest stau in masini si butoneaza pe fb.
P.S. nenea Fritz si specialistii lu peste prajit din parohia Culita, la cat veti ridica cota carosabilului la zebra se va scurge toata apa pe trotuar!
de ce nimeni nu il ia de guler pe protejatul lui Robu, incompetentul de Culita?! Prioritatea zero a acestui lingau facut mare director de Lae a fost sa ii faca cadou sefului catarge de zeci de mii de euro, dar il durea in cot de vietile unor oameni omorati pe zebre. Robu a bagat milioane de euro in sistemul de management al circulatiei setat doar pe unda verde intre centru si Soarelui, pentru ca El lider violet sa nu stea in trafic